Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SERIAL: "Lege şi dreptate" la AXN

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 septembrie 2010 ·

AXN prezintă azi, în exclusivitate, de la ora 22.00, serialul "Lege şi dreptate".

"Lege şi dreptate" (2010), nominalizat anul acesta la Premiile Emmy, este povestea ajutorului de şerif Raylan Givens (creat de Elmore Leonard şi interpretat de Timothy Olyphant), un personaj pe stil vechi, cu pălărie, cizme de cowboy şi arma la şold.

"Lege şi dreptate" este produs de Graham Yost, Michael Dinner, Sarah Timberman, Carl Beverly şi Elmore Leonard pentru FX Productions şi Sony Pictures Television.

Ajutorul de şerif se întoarce

El a crescut în estul statului Kentucky, loc în care s-a îndrăgostit pentru prima dată şi a lucrat ca miner. La 19 ani, Raylan alege să fugă de acasă pentru a deveni şerif. Câţiva ani mai târziu, după ce a împuşcat un traficant de arme într-un hotel din Miami, supărându-i astfel pe superiorii săi, Raylan este trimis, drept pedeapsă, înapoi în Kentucky.

Reîntâlnire cu trecutul plin de probleme

Revenind în ţinutul natal, Raylan trebuie să se confrunte cu trecutul său. Astfel, el îi reîntâlneşte pe fostul prieten şi coleg miner, care acum este un spărgător de bănci căutat de poliţie, şi pe fosta sa soţie.

Dar poate cel mai important amănunt este acela că, revenit acasă, trebuie să fie mereu atent cu tatăl său, Arlo (Raymond Barry), care este unul dintre răufăcătorii de marcă ai zonei, un criminal de profesie.

Noul şef al protagonistului, şerif al ţinutului Lexington, este Art Mullen (jucat de un actor cunoscut de televiziune, Nick Searcy), iar colegii săi sunt adjuncţii Tim (Jacob Pitts) şi Rachel Brooks (Erica Tazel).

În primul episod are loc confruntarea directă dintre Raylan şi prietenul său Boyd, acesta fiind principalul suspect într-o serie de crime comise de un grup periculos de Ku-Klux-Klan (o organizaţie rasistă extremistă).

Doi act

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum o ora
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 47 minute
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Avertizare de vreme rea la mijlocul săptămânii: Cod galben de ploi și vânt în 12 județe

Wall-Street.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţa

Gabriela Firea, promisiuni pentru bucureșteni în primul mesaj după desemnarea la Primăria Capitalei

HotNews acum o ora
Gabriel Firea a reacționat pe contul său de Facebook la mai puțin de 10 minute după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a explicat tot pe internet decizia coaliției de a-l retrage pe medicul Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Capitalei. Gabriela

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

Un tânăr de 21 de ani a fost găsit decedat pe o stradă din Hunedoara. Poliția a deschis dosar penal de moarte suspectă

Ziare.com acum o ora
IPJ Hunedoara a anunțat că un apel la numărul de urgenţe 112 a anunţat că pe o stradă din Orăştie, judeţul Hunedoara, a fost găsit trupul neînsufleţit al unui tânăr. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt cauzele ce au dus la dec

UDMR Timiş anunţă că îl susţine pe candidatul PSD-PNL la Consiliul Judeţean Timiş, Alfred Simonis / În municipiu, UDMR face parte din Alianţa Timişoara Unită, alături de USR, PMP şi Forţa Dreptei

News.ro acum 2 ore
UDMR Timiş a anunţat, marţi, că îl va susţine pe Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş şi că va avea propria listă de cadidaţi la Consiliul Judeţean, în timp ce, la nivel de municipiu, UDMR face parte din Alian

Angel Tîlvăr a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, anunţă marţi că a semnat la Seul, împreună cu omologul coreean, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 4 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/15°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/15°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°