Toţi salariaţii au venit la serviciu azi-dimineaţă, dar pentru a-şi cere drepturile. Medicii şi poliţiştii au participat la protest doar dacă nu se aflau în tură, în timp ce colegii lor munceau. Profesorii şi funcţionarii publici au încetat complet activitatea. Mii de angajaţi din intituţiile de stat au făcut astăzi grevă. Cadrele medicale şi poliţiştii au un statut special care nu le permite să înceteze complet activitatea pe toate palierele.
„Sunt asigurate toate serviciile medicale doar că nu se fac internări decât în cazuri de urgenţă. Noi nu avem cum să întrerupem complet activitatea pentru că mor oameni dacă nu ne facem meseria. La protest participă doar cei care nu-s în tură, restul vin la serviciu normal”, a spus Dorel Butoi, vicepreşedinte Sanitas şi cadru medical la Spitalul Floreasca.
În poliţie şi penitenciare a fost grevă japoneză. Angajaţii au purtat o banderolă albă pe braţ. Poliţiştii, conform legii, nu pot face grevă.
Nici în şcolile din Capitală nu s-au ţinut cursuri. „Nu se fac ore în şcoli. Dacă elevii vor să vină, noi le asigurăm securitatea“, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti. Şi personalul din învăţământul universitar a protestat astăzi iar studenţii le-au fost alături. În Capitală au participat la grevă aproximativ 5.000 de persoane din mediul universitar şi circa 13.000 din preuniversitar.
Nemulţumiţi de concedierile şi concediile forţate
O parte dintre ghişeele primăriilor au fost închise astăzi. Aproximativ 150 de salariaţi ai Primăriei Capitalei, şi-au încetat activitatea, astăzi între orele 9.00 şi 11.00 pentru a a-şi manifesta dezaprobarea faţă de Legea Salarizării Unice.
„Salariile noastre se vor micşora cu până la 75% din cauza tăierii anumitor sporuri care ni se dădeau până în momentul de faţă“, a declarat