Mi se pare că dezvoltarea personală e la modă, e dans l’air du temps, cam cum e alergatul sau biciclitul prin oraş. Toată lumea se upgradează. Una din cele mai complete metode de autodezvoltare este MBA-ul (Master ȋn Business Administration).
Şi tocmai din cauza acestei noi nevoi de autodezvoltare, spre deosebire de anii de boom economic, acum lumea se ȋnscrie ȋn program mai mult pentru programul ȋn sine (şi mai puţin pentru diplomă) şi plănuieşte să folosească după absolvire mai ales informaţia şi networkingul (şi aproape deloc CV-ul ȋmbogăţit). Dar, dupa părerea mea, faza asta cu dezvoltarea personală nu e de ajuns. E nevoie de un pic mai mult. Să mă explic:
Teoria mea favorită este cea a schimbării non-liniare a societătii romȃnesti, prin atingerea masei critice. Eu cred aşa: că la ȋnceput vor apȃrea 5 insuliţe izolate de schimbare ȋn Bucureşti, 3 la Cluj, 3 la Iaşi, 2 la Craiova, una la Sibiu şi una la Piteşti. Insuliţe alcătuite din cȃţiva oameni curajoşi şi naiv/vizionari, care, ȋn ciuda strȃmbatului general din nas, ȋşi vor amaneta apartamentul pentru a face o platformă de mentorat (am eu un amic), sau vor coagula de bună voie comunităţi care să ȋşi urmeze pasiunea (alt amic), sau vor porni o cruciadă pentru introducerea la liceele de top a Bacalaureatului Internaţional (un domn pasionat şi carismatic), sau vor face, din pasiune şi nevoie, o universitate alternativă ȋn care tu alegi ce ȋnveţi (nişte tineri mişto), sau vor avea curajul să aleaga inovaţia ca principal diferenţiator de business. Şi oamenii ăştia, ca nişte catalizatori, vor mai inspira incă pe atȃţia. Apoi vor mai apărea ȋncă 3 insuliţe de schimbare la Timişoara, Braşov şi Ploieşti şi deodată, bum! masa critică e atinsă şi, brusc, ȋn toată ţara nu mai e cool să fii cȃrcotas, să te bagi primul la stop pe linia de tramvai, sau să te dai mare că dai şpaga. E cool să iei bacul cu notă mare
