Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Video REPORTAJ: Supravieţuitorii incendiului de la maternitatea Giuleşti cresc normal. Maratonul tratamentului continuă - VIDEO

Publicat in Mediafax, vineri 8 februarie 2013 ·

Cei cinci copii supravieţuitori ai incendiului din 2010 de la Maternitatea Giuleşti cresc normal, aproape la fel ca orice copil de vârsta lor, însă maratonul tratării arsurilor se va termina abia la majorat, medicii spunând că până atunci ar putea apărea complicaţii.

În 16 august 2010 erau duşi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, unde a izbucnit incendiul, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit atunci în incendiu.

Două perechi de gemeni - doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă - şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul "Grigore Alexandrescu", coordonaţi de profesorul Dan Enescu.

La aproape trei ani de la tragedia din Maternitatea Giuleşti, copiii se dezvoltă normal, dar tratarea arsurilor se va termina când copiii vor împlini 18 ani.

"Starea copiilor de la Giuleşti, în clipa aceasta, este perfect normală conform bolilor pe care le-au avut, respectiv cu care s-au născut, şi celor pe care le-au dobândit cu ocazia traumatismului respectiv, a arsurii complexe suferite. Dar, cum spuneam şi atunci (imediat după incendiu - n.r.), lucrurile nu sunt de moment. Arsurile sunt cel mai mare accident care i se poate întâmpla unei fiinţe umane. Vorbim aici despre nou-născuţi, de nişte prematuri - 900 de grame, 1.100 de grame, 1.600 de grame, practic toţi aveau şapte kilograme. S-a terminat momentul respectiv, dar arsura este o boală care evoluează în timp", spune profesorul doctor Dan Enescu, managerul Spitalului "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti, primul chirurg din lume care a salvat de la moarte cinci nou-născuţi cu leziuni foarte grave.

În recuperarea copiilor se ţine seama atât de problemele de ordin fizic, cât şi de cele de ordin psihic.

"Este un complex de probleme, atât de

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum o ora
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum o ora
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, „se poat

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Incredibil! Cum încearcă avocații să îl scape pe Mario Iorgulescu, condamnat DEFINITIV la 13 ani și 8 luni de închisoare: „E un dispozitiv performant”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
, ca urmare a accidentului mortal provocat în 2019. Decizia a fost definitivă și executorie, dar fiul șefului LPF nu a putut fi adus din Italia. Astăzi, avocații au apelat la o cale extraordinară de atac.

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 13 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Un autobuz a căzut de pe un pod. Un copil de 8 ani este singurul supraviețuitor

Adevarul acum 17 minute
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.

Ciucă: Confruntarea între partide este una normală / Coaliţia trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, afirmă că actuala coaliţie „trebuie să existe în continuare, pentru că România trebuie să menţină actualul trend”. Liderul liberal a explicat din nou de ce cele două mari partide au deci

Rusia acuză Armenia că încearcă să rupă legăturile cu Moscova

HotNews acum 3 ore
Rusia a acuzat joi Armenia că încearcă să rupă legăturile din ce în ce mai fragile între cele două ţări, într-un moment în care Erevanul pune şi mai mult sub semnul întrebării rolul Moscovei de garant al securităţii regionale, relatează AFP și Agerp

Vremea

București
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

13°/25°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/23°
dum.

12°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/19°
sâm.

10°/15°
dum.

9°/13°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/26°
lun.

14°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale