Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peninsula Arabă, neafectată de criză

Publicat in Adevarul, marți 14 octombrie 2008 ·

O companie controlată de Emiratele Arabe Unite va investi 95 de miliarde de dolari în ridicarea unui întreg oraş în apropierea centrului istoric al Dubaiului. Criza financiară de la nivel mondial nu a speriat şi investitorii arabi. Emiratele Arabe Unite vor reconstrui din temelii un minioraş din interiorul Dubaiului. Compania imobiliară Meraas Development, controlată de statul arab, va investi aproximativ 95 de miliarde de dolari într-un proiect ce se va derula în următorii 12 ani. Ansamblul va avea dimensiunile unui minioraş şi va cuprinde cartiere distincte legate între ele prin mai multe reţele de transport.

Cum amplasamentul este cheia oricărei investiţii imobiliare, compania din Emiratele Arabe Unite a ales pentru Jumeira Gardens cea mai bună zonă din Peninsula Arabă pentru o dezvoltare mixtă. Centrul istoric al Dubaiului va fi revitalizat de noile zone rezidenţiale, parcuri de birouri şi de retail, cât şi de facilităţi de distracţie şi recreere. Oraşul din Dubai va fi construit pe fostul amplasament al unui cartier vechi, aflat în curs de demolare.

Primul oraş pasiv din lume

Jumeira Gardens va fi mai mult decât un simplu oraş. Dezvoltatorii au anunţat că prin acest proiect imaginea Dubaiului va fi reconturată. Unele dintre cele mai înalte clădiri de birouri şi de apartamente din Dubai urmează să fie construite aici. Toate imobilele din proiect se vor încadra în categoria clădirilor pasive, care au un consum de energie redus. Oraşul va fi delimitat de străzile Sheikh Zayed şi Diyafa Street şi parcul Safa.

Jumeira Gardens va fi primul oraş pasiv din lume. Astfel că Dubaiul mai punctează o premieră, după ce a inaugurat cel mai mare mall din lume, Dubai Mall, şi construieşte cel mai înalt turn, Burj Dubai. Tot aici a fost construit şi primul cartier de locuinţe pe o insulă artificială, insula Palmier.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum 55 minute
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum o ora
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 13 minute
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Ministerul Muncii: Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice

Press Alert acum o ora
Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activități casnice, susține Ministerul Muncii, care anunță lansarea unei platforme electronice destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice. Potrivit unui comunicat al Mi

Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! De astăzi, bucureştenii chiar au ce alege / PSD o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 3 ore
„Decizia ca PSD şi PNL să meargă cu proprii candidaţi la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluţia corectă pentru bucureştenii condamnaţi de patru ani la frig, mizerie, poluare şi trafic blocat care, în loc de soluţii, aveau de ales acum

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 54 minute
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

UPDATE - Iohannis, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux: Nu ştiu cum definiţi un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică / Ce le răspunde celor care critică felul în care alege să călătorească şi costurile acestor călătorii

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, întrebat de ce s-a deplasat în Coreea de Sud cu un avion de lux în timp ce miniştrii au mers cu un avion de linie, precizând că a venit într-o deplasare externă, aşa cum au fost şi multe altele, ”în inte

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

12°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/15°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

15°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°