Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornel Dinu ştie cum trebuie să joace Dinamo cu Hajduk: "Comportament de comando!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 28 iulie 2010 · ·

Cornel Dinu spune că Dinamo are nevoie să-şi etaleze spiritul de luptă în confruntarea cu croaţii de la Hajduk şi laudă revenirea echipei în meciul cu Astra.

- Domnule Dinu, e schimbată în bine Dinamo în acest sezon?

- E bine că am cîştigat cu Astra. Este abia începutul şi echipa nu poate fi judecată pentru că încă e în perioada de încercări, se caută cea mai bună formulă de exprimare, aşa se explică diferenţele dintre reprizele întîi şi a doua. În partea a doua parcă a apărut altă formaţie, cu dorinţă mare de a cîştiga şi cu o aşezare mai raţională.

- A adus Ioan Andone din nou ambiţia în vestiar?

- Această ambiţie a existat şi face parte din tradiţia clubului Dinamo, dar s-a mai şi pierdut. Ea a existat şi în sezonul trecut pînă la un moment dat, cînd au fost 17 meciuri fără înfrîngere şi toată presa spunea că Dinamo joacă cel mai frumos fotbal. Orice reparaţie cere timp, cunoaştere, iar Dinamo sper să reprezinte o întoarcere la acel comportament de comando care caracterizează acest club.

- Credeaţi că Adrian Cristea va mai exploda la Dinamo?

- A avut cîteva acţiuni bune, Adi şi-a reconfirmat talentul, dar trebuie să muncească în continuare şi să aibă evoluţii constante la un nivel ridicat. Calităţi are din plin, însă fizic n-au fost educate în timp.

"Sîntem mai tehnici decît croaţii"

- În continuare sînt probleme în defensivă...

- Da, din păcate aşa este, iar Astra şi-a creat cinci situaţii de gol în prima repriză. Totul s-a schimbat în partea a doua, cînd Dinamo a avut şapte ocazii de a marca, iar ploieştenii doar trei. Problema este de coordonare în defensivă, de întîmpinare prin deposedare a adversarului în situaţiile de unu contra unu.

- Urmează Hajduk, cum vedeţi meciul cu croaţii?

- Hajduk e o echipă periculoasă, ca orice formaţie croată. Trebuie să fim

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 4 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 56 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 7 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

6°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°