Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Perlele litoralului“ vor avea patru stele

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 20 decembrie 2007 ·

Hotelurile Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic intră în renovare. Sursa: EVZ Foto

Compania Unita Turism Holding va transforma Hotelurile Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic din Neptun - Olimp într-un complex de patru stele, în urma unei investiţii de circa 15 milioane de euro. Unita Turism Holding a câştigat marţi licitaţia organizată de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) pentru preluarea a peste 54% din capitalul social al firmei Olimp Estival Mangalia, care deţine Hotelurile Amfiteatru, Belvedere şi Panoramic. Lucrările vor începe chiar din primăvară şi vor fi finalizate în 2009-2010, potrivit conducerii firmei.

„Intenţionăm să facem o serie de transformări, pentru a atrage toate tipurile de turişti: cei care vor să se recreeze, să se distreze sau să facă afaceri. În acest scop vom amenaja un centru de frumuseţe spa şi câteva săli de conferinţe“, a afirmat Josef Goschy, preşedintele Unita Turism Holding. Potrivit acestuia, complexul ar urma să fie deschis şi în afara sezonului estival.

„Începem proiectul de modernizare imediat ce ne va permite vremea. Spaţiile de cazare vor fi refăcute aproape în totalitate - de la instalaţii la tencuieli, mobilier, gresie, faianţă şi înlocuirea obiectelor sanitare“, susţine Tiberiu Dima, directorul comercial Unita Turism Holding. Cele trei hoteluri oferă o capacitate de circa 700 de camere.

„Vedete“ în paragină

În anii ’70-’80, complexul Amfiteatru- Belvedere-Panoramic era cotat la trei stele şi era unul dintre cele mai luxoase de pe Litoralul Mării Negre, vizitat de mulţi străini. „Biletele se achiziţionau prin agenţiile de turism, dar şi prin sindicate, unde exista o cotă. Preţurile nu erau mici, dar nici foarte mari: două persoane puteau petrece o săptămână cu 1.200 de lei, preţ care includea cazarea şi micul dejun“, îşi aminteşte Arthur Silv

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 2 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum o ora
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum o ora
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Cinci jurnalişti au fost arestaţi în Rusia. Unul dintre ei a fost bătut şi ameninţat cu violenţe sexuale

Ziarul de Iasi acum 27 minute
Cinci jurnalişti care lucrau pentru presa independentă au fost arestaţi miercuri seara şi joi în Rusia, unde represiunea împotriva oricărei provocări la adresa guvernului este în plină desfăşurare, relatează AFP. În cursul nopţii, poliţia i-a aresta

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 5 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 6 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum 3 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

8°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale