Umblă vorba nu numai prin popor, dar şi printre înţelepţii ştiinţei cum că funcţia creează organul. Adică, dacă o parte a corpului nu e solicitată, ea se leneveşte şi se piperniceşte.

În mare parte, zicerea aceasta e adevărată. Dacă un om stă prea mult în pat, i se topesc muşchii. Dacă pe creier nu-l supui la “gimnastica” ideilor şi creaţiei, el se prăbuşeşte. Numai că, iată, chestia asta cu funcţia creează organul nu se prea potriveşte în cazul pancreasului. Acest organ, nu prea mare, de circa 12 cm, are funcţii uluitoare. Atît în constelaţia glandelor, cît şi în tubul digestiv. Pancreasul secretă sucuri care, alături de secreţiile ficatului, fac posibilă digestia alimentelor. Dar pancreasul mai are şi nişte insule superbe de celule, unde se fabrică insulina, menită să neutralizeze glucoza, adică zahărul din sînge. Ai fi tentat să aliniezi şi pancreasul proverbului de mai sus, numai că, iată, aici lucrurile sînt răsucite. Dacă pancreasul este biciuit să lucreze prea turat, el începe să sufere. Astfel, dacă un om mănîncă prea mult o dată, pancreasul este suprasolicitat, pentru a da secreţie mai multă în vederea digestiei, dar şi prea multă insulină pentru neutralizarea eventualelor dulciuri. Şi în rolul de frînare a excesului de dulciuri pancreasul nu trebuie obosit. Dacă un om se încăpăţînează prosteşte să înfulece prea multe dulciuri concentrate, la un anumit moment pancreasul nu mai face faţă să producă destulă insulină pentru a echilibra dulcele prea mult. Şi aşa, tiptil, se instalează diabetul. Umblă vorba nu numai prin popor, dar şi printre înţelepţii ştiinţei cum că funcţia creează organul. Adică, dacă o parte a corpului nu e solicitată, ea se leneveşte şi se piperniceşte.

În mare parte, zicerea aceasta e adevărată. Dacă un om stă prea mult în pat, i se topesc muşchii. Dacă pe creier nu-l supui la “gimnastica” ideilor şi creaţiei, el se prăbuşeşte.