Piaţa neagră, exodul medicilor sau finanţarea sunt doar trei dintre problemele majore din farmaceutică despre care vorbeşte pentru ”Adevărul” Dragoş Damian, directorul general Terapia Ranbaxy, cea mai mare companie de generice, şi preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).
Industria farmaceutică din România nu mai este atractivă pentru potenţialii investitori, spune preşedintele APMGR. Deşi mai multe companii de generice ar putea fi de vânzare, situaţia incertă a industriei (termene lungi de încasare, clawback) alungă investitorii. La sfârşitul anului trecut, producătorul de medicamente generice LaborMed Pharma a fost preluat de grupul farmaceutic american Alvogen. Valoarea tranzacţiei nu este publică, dar surse din comunitatea de investiţii o estimează la aproximativ 25 de milioane de euro, adică de şase ori mai puţin decât banii investiţi de Advent în cei cinci ani cât a fost proprietarul companiei.
Tranzacţia, chiar dacă nu a fost un succes pentru vânzător, nu are şanse mari să fie replicată în viitorul apropiat, spune Damian, care reprezintă interesele producătorilor locali de generice. „Orice e posibil, dar nu văd această tranzacţie ca pe un deschizător de drumuri”, spune el. Mai degrabă, preşedintele APMGR crede că investitorii ar putea cumpăra portofolii de produse (aşa cum şi Advent a cumpărat brandurile Ozone, dezvoltat de proprietarii A&D Pharma) sau autorizaţii de punere pe piaţă a anumitor produse.
Dragoş Damian inveteriază şapte dintre cele mai mari probleme ale industriei pentru care există tot atâtea soluţii.
(1) Mediul ostil. Această sintagmă descrie o problemă specifică atât companiilor generice, cât şi celor inovative prezente în România. Potrivit lui Damian, „mediul ostil” apare din cauza termenelor lungi de încasare şi a taxei clawback, modificată de mai multe ori în ultimii ani. Mai