Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lavric la Beijing?

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 16 iulie 2008 ·

Există şanse ca proaspăta campioană mondială la juniori Mirela Lavric să ajungă totuşi la Olimpiada din China

Mirela Lavric are doar 17 ani. Este deja dublă campioană mondială şi deţinătoare a titlului european la 800 metri, performanţe realizate în competiţiile rezervate juniorilor. După Bianca Perie, care are 18 ani şi e deja de patru ori campioană a lumii la aruncarea ciocanului, Lavric reprezintă a doua mare speranţă a atletismului românesc.

2:00,00 este baremul A cu care se califică o atletă la JO în proba de 800 m

Bianca Perie participă la Olimpiada de la Beijing, chiar dacă nu a împlinit 19 ani, Lavric, nu. "Pentru Perie am obţinut o derogare de vîrstă de la federaţia internaţională deoarece avea îndeplinit baremul A şi era singura reprezentantă a României înscrisă în proba respectivă. Pentru Lavric nu putem obţine acelaşi lucru deoarece ea are doar baremul B şi nu este singura româncă la 800 metri", a explicat Sorin Matei, preşedintele Federaţiei Române de Atletism.

2:00,06 este timpul realizat de Mirela Lavric la CM din Polonia

Matei susţine însă că mai există o variantă ca Lavric să ajungă la Beijing. "Mai e o şansă pentru această sportivă, dar nu în calitate de concurentă", a spus şeful FRA. Sorin Matei a făcut trimitere la programul forului olimpic român, "Tineri la Beijing". "Nu este la fel ca participantă, dar tot va vedea ce înseamnă o astfel de competiţie. Una este să stai pe pistă, să vezi spectatorii, să trăieşti competiţia şi altceva vezi din tribune", a adăugat acesta.

Locurile sînt ocupate

Reprezentanţii COSR au eliminat orice şansă ca atleta Mirela Lavric să poată ajunge la Beijing. "Există programul , iar fiecare ţară are repartizate două locuri. Pentru desemnarea celor doi sportivi, în urmă cu două luni am organizat un concurs, iar cîştigători sînt o

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum o ora
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Un avion a aterizat de urgență la Timișoara, după o amenințare cu bombă. Cei 123 de pasageri au fost evacuați

Ziare.com acum o ora
A fost activat planul rosu de acțiune dupa ce a fost facuta o amenintare cu bomba la bordul unui avion, Aeronava a aterizat de urgenta pe Aeroportul Timisoara la miezul noptii, arată Opinia Timișoarei. Alerta a fost falsă. Conform sursei citate, avi

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

China a ordonat eliminarea WhatsApp şi Threads din App Store

News.ro acum 2 ore
Apple a trebuit să scoată din versiunea chineză a magazinului său de aplicaţii WhatsApp şi Threads, la cererea obligatorie a guvernului chinez. WhatsApp şi Threads, două dintre platformele sociale deţinute de Meta, nu mai sunt disponibile în mod ofi

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Un avion militar s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Mediafax acum 36 minute
Un avion s-a prăbuşit în districtul Krasnogvardeisky din regiunea Stavropol, a anunţat agenţia chineză Xinhua. Aceasta foloseşte o informaţie publicată de guvernatorul regional Vladimir Vladimirov pe Telegram. Şi alte surse ruseşti au confirmat info

Australia se teme de un război pe scară largă şi îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul

Mediafax acum 2 ore
Australia îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească Israelul de urgenţă. Anunţul a fost făcut după incidentele nocturne din Iran care par să fie un atac israelian asupra unor ţinte iraniene. Australienii avertozează că situaţia în regiune se poate deteri

Netflix a depăşit aşteptările privind utilizatorii, dar a ratat aşteptările referitoare la veniturile trimestriale

News.ro acum 2 ore
Netflix a depăşit joi aşteptările de pe Wall Street cu privire la noii clienţi, pentru al doilea trimestru consecutiv, dar a semnalat că surprizele pozitive s-ar putea încheia, prognozând o creştere a veniturilor uşor sub ţintele analiştilor, transm

VIDEO Imagini fabuloase cu Dorinel Munteanu după calificarea în finala Cupei României » A intrat pe teren și s-a jucat cu un câine

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Dorinel Munteanu (55 de ani) este un antrenor fericit în acest moment. A promovat-o pe Oțelul în Superliga în acest sezon și , acolo unde o va întâlni pe Corvinul Hunedoara, pe 15 mai. La final, tehnicianul a sărbătorit în stilul său propriu. Dorine

Horoscop pentru vineri, 19 aprilie 2024. Stările de spirit sunt amestecate pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec O zi in care va trebui sa te ocupi de treburile marunte si de rutina, atat la serviciu, cat si acasa. Bazeaza-te mai mult pe tine, pentru ca toti ceilalti au alte treburi. Neplaceri pot aparea numai de la faptul ca iti doresti cu ardoare sa

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

4°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°