Am mai scris şi altă dată despre cvasi-izolarea informaţională în care se trăieşte în România. Deşi, în aceşti ani, posibilitatea de a afla despre ce se întâmplă în lume e, practic, nelimitată, românul nu deloc interesat de ce se petrece dincolo de bătătura lui. Sursa: EVZ

Aşa se explică dispariţia paginilor numite cândva „de peste hotare” din ziare, aşa au ajuns să dispară şi rubricile de ştiri externe de la televiziuni. Cât despre cărţile care tratează chestiuni de politică externă, nici nu e cazul să vorbim. În clipa de faţă, cu excepţia comentariilor lui Emil Hurezeanu, nu există nicio altă persoană competentă care să poată analiza nuanţat, subtil şi atrăgător viaţa de dincolo de Ungheni sau Nădlac.

Am întâlnit inşi care au gata pregătită replica atunci când constaţi că habar n-au despre evenimentele importante din lume: „Şi ce dacă? De ce să-mi pese de ei, dacă lor nu le pasă de mine?” În felul lor au dreptate. Numai că e dreptatea păgubosului. Istoria noastră pipernicită, provizoratul fără relief al prea multor împrejurări neprielnice, lipsa unui proiect solid şi stabil ne-au învăţat cu improvizaţia, aproximaţia, înşelăciunea şi nepăsarea. Oricum am întors lucrurile, tot prost au ieşit. Aşa că, mai bine nepăsători, indolenţi şi... norocoşi, speculând şansele ivite din senin.

Aş înţelege această detaşare trufaş-prostească dacă ar avea vreo logică. Din păcate, ea ne-a creat, de regulă, doar ponoase. Habarnişti şi spăimoşi, trăim cu mentalitatea cetăţii asediate: toţi ne vor răul, toţi visează să profite de bogăţiile şi frumuseţile noastre. Dar când iei situaţia la bani mărunţi, constaţi că înafara şisturilor bituminoase, a iluzoriului petrol din Marea Neagră, a misterioaselor zăcăminte de la Roşia Montană nu prea e mare lucru de râvnit la noi. În schimb, ne speriem de steagul secuiesc mai ceva ca de molimă. Culmea e că, pe cât te îndepărtezi graniţ