Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ. Noul izolaționism

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 22 aprilie 2013 ·

Am mai scris şi altă dată despre cvasi-izolarea informaţională în care se trăieşte în România. Deşi, în aceşti ani, posibilitatea de a afla despre ce se întâmplă în lume e, practic, nelimitată, românul nu deloc interesat de ce se petrece dincolo de bătătura lui. Sursa: EVZ

Aşa se explică dispariţia paginilor numite cândva „de peste hotare” din ziare, aşa au ajuns să dispară şi rubricile de ştiri externe de la televiziuni. Cât despre cărţile care tratează chestiuni de politică externă, nici nu e cazul să vorbim. În clipa de faţă, cu excepţia comentariilor lui Emil Hurezeanu, nu există nicio altă persoană competentă care să poată analiza nuanţat, subtil şi atrăgător viaţa de dincolo de Ungheni sau Nădlac.

Am întâlnit inşi care au gata pregătită replica atunci când constaţi că habar n-au despre evenimentele importante din lume: „Şi ce dacă? De ce să-mi pese de ei, dacă lor nu le pasă de mine?” În felul lor au dreptate. Numai că e dreptatea păgubosului. Istoria noastră pipernicită, provizoratul fără relief al prea multor împrejurări neprielnice, lipsa unui proiect solid şi stabil ne-au învăţat cu improvizaţia, aproximaţia, înşelăciunea şi nepăsarea. Oricum am întors lucrurile, tot prost au ieşit. Aşa că, mai bine nepăsători, indolenţi şi... norocoşi, speculând şansele ivite din senin.

Aş înţelege această detaşare trufaş-prostească dacă ar avea vreo logică. Din păcate, ea ne-a creat, de regulă, doar ponoase. Habarnişti şi spăimoşi, trăim cu mentalitatea cetăţii asediate: toţi ne vor răul, toţi visează să profite de bogăţiile şi frumuseţile noastre. Dar când iei situaţia la bani mărunţi, constaţi că înafara şisturilor bituminoase, a iluzoriului petrol din Marea Neagră, a misterioaselor zăcăminte de la Roşia Montană nu prea e mare lucru de râvnit la noi. În schimb, ne speriem de steagul secuiesc mai ceva ca de molimă. Culmea e că, pe cât te îndepărtezi graniţ

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 49 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 7 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 10 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 9 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 9 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°