Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu şi „dragă Stolo“, prima fotografie electorală

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 septembrie 2008 · ·

La două zile după nominalizare, „premierul PDL“ s-a afişat cu preşedintele la Ţebea. Sursa: Remus Suciu

Theodor Stolojan a avut ieri, la Ţebea, prima apariţie publică alături de Traian Băsescu, după nominalizarea sa ca premier PDL. Cei doi au participat împreună la Sărbătoarea Naţională de la Ţebea, unde s-au comemorat 136 de ani de la trecerea în nefiinţă a lui Avram Iancu.

Băsescu şi Stolojan au stat, o vreme, umăr la umăr în timpul ceremonialului. Dintre cei doi, doar candidatul la funcţia de prim-ministru s-a adresat asistenţei. O pană de curent a avut loc chiar când se apropia momentul speech-ului prezidenţial, aşa că Băsescu a părăsit incinta Cimitirului Eroilor chiar în timpul depunerii coroanelor de flori şi s-a îndreptat spre platoul din apropiere, pentru obişnuita-i baie de mulţime.

„Am ajuns la concluzia că e greu să vii la Ţebea să rosteşti discursuri patriotice. De aceea am renunţat să mai ţin un discurs anul acesta, pentru că să vii la moţi, să-i înveţi patriotismul, să vii de la Bucureşti, mi se pare puţin deplasat. Şi atunci, cred că ceremonia ar trebui să fie doar o comemorare, poate tăcută, şi cu sufletul plin de istoria pe care ne-a lăsat-o Iancu“, a declarat preşedintele Traian Băsescu, în timp ce se îndrepta spre cortul PDL amenajat pe platoul de lângă cimitir. După ceremonial, aici a ajuns şi Theodor Stolojan şi, după o jumătate de oră petrecută în cortul PDL, cei doi au părăsit locul serbărilor.

C.V. Tudor gireazăpremierul PDL

În „filmul“ de la Ţebea s-a băgat şi Corneliu Vadim Tudor, de altfel un obişnuit al acestor ceremonii. Liderul PRM s-a plasat fix în spatele lui Traian Băsescu şi Theodor Stolojan, afişând o mină binevoitoare faţă de cei doi. Mai mult, C.V. Tudor l-a lăudat pe Stolojan.

„Domnul Theodor Stolojan mi se pare cea mai bună variantă de premier pentru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum o ora
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul a adoptat ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru toți consumatorii de energie electrică și gaze naturale, care va duce la scăderea

Momente de panică într-un supermarket din București. O bucată din tavan s-a desprins și a căzut pe un client

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov anunțp joi, 28 martie, că o bucată de aproximativ doi metri pătrați din tavanul unui supermarket s-a desprins și a lovit o persoană. Magazinul se află pe strada Liviu Rebreanu din București.

Ministerul Finanţelor finanţează cu 2,25 miliarde lei investiţiile majore în industriile cu tradiţie în România / Schema de ajutor de stat, aprobată în şedinţa de Guvern

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Finanţelor, o schemă de ajutor de stat care prevede finanţarea nerambursabilă pentru investiţii cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depăşesc 50 milioan

Horia Constantinescu revine: Nu am demisionat

Mediafax acum 3 ore
„Nu am demisionat! După discuţiile de la nivelul guvernului voi comunica exact data şi parcursul. Sunt proiecte importante în plină desfăşurare şi trebuie să nu le pun în pericol”, transmite Horia Constantinescu. Joi dimineaţă el a scris pe Facebook

Horaţiu Giurgiu, legendă a baschetului românesc, a murit la 85 de ani

News.ro acum 3 ore
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, joi, decesul profesorului Horaţiu Giurgiu (85 de ani), o legendă a baschetului românesc şi a CS Dinamo.

Scandal în armata israeliană după ce au apărut postări cu soldați îmbrăcați cu lenjeria intimă a femeilor din Gaza FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Militarii israelieni au postat fotografii şi videoclipuri în care se joacă cu lenjerie intimă găsită în casele palestinienilor, creând o imagine disonantă a războiului din Gaza, unde foametea iminentă intensifică reexaminarea pe plan mondial a ofens

Polonia anunţă o operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj

News.ro acum 27 minute
Serviciul polonez de contraspionaj ABW a anunţat joi că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări, relatează AFP. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind activ

Cod galben de vânt, joi dimineaţa, în şase judeţe din ţară

Mediafax acum 7 ore
Potrivit ANM, una dintre avertizări, în vigoare până la ora 10.00, vizează localităţile Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Şelimbăr, Racoviţa, Turnu Roşu, Sadu, Boiţa din judeţul Sibiu. O altă avertizare, în vigoare până la ora 9.00, vizează localităţile Tâ

Vremea

București
acum

21°
joi

7°/21°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

20°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

20°
joi

8°/20°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale