Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astafei aduce trei puncte importante în lupta pentru evitarea retrogradării! FCM Tg. Mureş - Gaz Metan 1-0

Publicat in Pro Sport, vineri 6 aprilie 2012 ·

Pustai şi Sabău par legaţi de destin. Primul a recunoscut că a furat meserie de la „Moţ” pe vremea când cei doi colaborau la Mediaş. Mai apoi însă soarta a făcut ca Sabău să demisioneze de două ori, după două înfrângeri contra Gazului lui Pustai. Mai întâi când antrena Poli Timişoara, apoi în tur, când pregătea tot FCM Târgu Mureş. Cei doi s-au întânit din nou aseară şi pentru că se cunosc atât de bine era cert că meciul nu va fi unul spectaculos. FCM a dominat, dar Gazul a avut ocaziile primei părţi prin „capul” lui Marcovic, respins de Ilyes (19) şi Todea, a cărei reluare a fost respinsă din faţa porţii de Sepsi (35). FCM-ul putea marca prin Cordoş, care şi-a descoperit latura tehnică, dar Pleşca s-a opus (32).

Astafei de trei puncte!

Până în minutul 60 nu s-a mai întâmplat nimic, dar Sabău a forţat cu atacanţii Bujor şi Ljubojevic, iar asta s-a văzut. Primul a centrat în „gura porţii” pentru Astafei, care a marcat şi a spart monotonia jocului (61). Nimic notabil nu s-a mai petrecut până la final, iar Sabău şi-a luat revanşa faţă de Pustai.

CLICK AICI pentru comentariul LIVE TEXT al partidei

Pustai şi Sabău par legaţi de destin. Primul a recunoscut că a furat meserie de la „Moţ” pe vremea când cei doi colaborau la Mediaş. Mai apoi însă soarta a făcut ca Sabău să demisioneze de două ori, după două înfrângeri contra Gazului lui Pustai. Mai întâi când antrena Poli Timişoara, apoi în tur, când pregătea tot FCM Târgu Mureş. Cei doi s-au întânit din nou aseară şi pentru că se cunosc atât de bine era cert că meciul nu va fi unul spectaculos. FCM a dominat, dar Gazul a avut ocaziile primei părţi prin „capul” lui Marcovic, respins de Ilyes (19) şi Todea, a cărei reluare a fost respinsă din faţa porţii de Sepsi (35). FCM-ul putea marca prin Cordoş, care şi-a descoperit latura tehnică, dar Pleşca s-a opus (32).

@N

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 5 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum o ora
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°