Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aceeaşi piesă, alţi actori!

Publicat in Adevarul, miercuri 16 septembrie 2009 ·

Richard Burton şi Christopher Walken au jucat rolul lui Coriolan, din „Coriolan“, de William Shakespeare. De ieri: Richard Burton

Burton încă nu împlinise treizeci de ani atunci când criticii englezi începeau deja să-l compare cu Laurence Olivier şi să-l considere drept singurul rival al lui Paul Scofield. De-a lungul carierei sale a jucat în cele mai importante piese ale lui Shakespeare, iar Hamletul său din 1964  (în regia lui John Gielgud ) a fost spectacolul cu cele mai multe reprezentaţii din istoria Broadway-ului (136).

După „Hamlet“, şi-a întrerupt activitatea teatrală pentru a se dedica filmului şi s-a întors la teatru abia după 12 ani, în 1976, în rolul doctorului Martin Dysart din „Equus“, spectacol care i-a adus un premiu Tony.  „Am fost fascinat  de Shakespeare. Şi de Proust. Şi de Hemingway. Dar cel mai tare m-a marcat Dylan Thomas. Cei mai mulţi oameni mă privesc doar ca pe un beţiv şi un afemeiat. Nu spun că n-aş fi aşa ceva, dar contează totuşi din ce unghi priveşti. Dincolo de toate astea, eu sunt un om care şi citeşte foarte mult”, spunea Richard Burton într-un interviu.

De azi: Christopher Walken

Spre deosebire de Kevin Kline, un actor faimos pentru încăpăţânarea cu care refuză multe din ofertele care i se fac,  Walken a acceptat toate rolurile care i s-au oferit până acum; a intrat în lumea showbiz-ului american când era doar un copil (Jerry Lewis a fost unul dintre cei care l-au îndrumat în această direcţie) şi de atunci a jucat sute de roluri în teatru şi film.

Pasionat de dans, a abandonat după un an studiile la Hofstra University şi a debutat ca dansator în music-hall-uri. În afară de tragediile lui Shakespeare, Walken şi-a făcut un nume în lumea teatrului jucând în multe piese de Cehov (l-a interpretat pe Trigorin în „Pescăruşul“ lui Andrei Şerban) şi Tennessee Williams.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Microbuz răsturnat în Suceava: Cinci persoane au fost rănite

Ziare.com acum 54 minute
ISU Suceava a anunțat că un microbuz în care se aflau şase persoane s-a răsturnat, vineri, 29 martie, în judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cele şase persoane sunt conştiente şi cooperate, afirmă

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum 46 minute
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum 27 minute
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum 40 minute
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum 45 minute
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 8 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 9 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Obama şi Bill Clinton se vor alătura lui Biden pentru a strânge 25 de milioane de dolari

Mediafax acum 10 ore
Biden şi cei doi foşti preşedinţi vor participa la o discuţie moderată de Stephen Colbert, prezentatorul emisiunii „The Late Show”, la Radio City Music Hall, în faţa a mii de invitaţi, în cadrul a ceea ce campania de realegere a lui Biden a declarat

Ciucă, întrebat dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL: Nimeni nu este mai presus de lege, instituţiile statului să-şi facă treaba / Când vom primi propunerile de la filială, voi lua decizia în funcţie de Constituţie, de legi şi de principii. Punct

News.ro acum 9 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă, întrebat fiind dacă Iulian Dumitrescu va candida cu susţinerea PNL pentru un nou mandat de preşedinte Consiliului Judeţean Prahova, că „nimeni nu este mai presus de lege”. El subliniază că, după ce conducerea

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

14°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale