Fortul veneţian din Chania şi sălbaticele împrejurimi ale Eloundei mi-au plăcut cel mai mult în Creta. Primul îmi aminteşte de o micuţă curte interioară, umbrită de un platan imens. Al doilea, de culoarea turcoaz a mării şi de o mică peninsulă pietroasă.

Înaintam cu maşina pe un drumuleţ îngust, neumblat, stârnind munţi de praf în spate, întâlnind din când în când turişti care făceau trecking şi savurând peisajele sălbatice. În spate se vedea Elounda, satul tradiţional de o parte, zona modernă, cu hoteluri luxoase de cealaltă parte, şi undeva, în depărtare, micul port dotat cu bărcuţe tradiţionale şi tot felul de ambarcaţiuni moderne.

Când ne-am săturat de colindat podişul uscat, ni s-a făcut foame şi am tras la una din terasele din zona veche. Aşezată pe malul mării, decorată cu elemente specific greceşti, ne-a întâmpinat cu pâine caldă, abia scoasă din cuptor şi cu un bolişor de unt frecat cu ierburi şi sare. Femeia care ne servea ne-a recomandat să încercăm ceva din bucatele tradiţionale, aşa că am luat o tocăniţă de miel, o mâncare de spanac, pe care le-am combinat cu o salata grecească stropită cu ulei de masline şi oţet balsamic. Mielul a fost atât de fraged şi gustos, împărtăşindu-mi o mulţime de arome şi condimente, completând perfect vinul roşu, picant, cu gust de ciocolată amară şi prune uscate.

În centrul Eloundei era o piaţetă clasică, umbrită de copăcei, înconjurată de magazine, buticuri şi tot felul de locaţii utile: un mic oficiu poştal, o bancă sau două, câteva centre de închiriat maşini.

Chania, „Veneţia Cretei“

Numită şi „Insula Miracolelor“, răsărită din apele mării, Creta este un loc unde cerul se uneşte uimitor cu marea. Peisajul montan se îmbină mai mult decât armonios cu câmpiile verzi, fertile, cu nisipul auriu şi cu apa albastră, adâncă. Natura te surprinde necontenit, oferind o gamă