Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragnea: Curentul majoritar în BPN al PSD este ca înfiinţarea regiunilor şi modificarea Constituţiei să fie în acest an

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 15 iulie 2013 ·

Curentul majoritar în Biroul Permanent Naţional al PSD este ca regiunile şi modificarea Constituţiei să fie în acest an, a afirmat luni preşedintele executiv al partidului, vicepremierul Liviu Dragnea. Sursa: NICU DÎRDÎIAC

„Am discutat dimineaţă şi ceea ce am vorbit la BPN-ul trecut a rămas stabilit foarte clar: undeva la sfârşitul lunii august vom avea un BPN, un Comitet Executiv Naţional şi o întâlnire cu grupurile parlamentare. Acolo o să prezint o analiză”, a declarat vicepremierul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, ceea ce au spus majoritatea colegilor de partid luni s-a referit la faptul ca modificarea Constituţiei şi înfiinţarea regiunilor în acest an sunt foarte importante pentru România. „Şi că nu e bine să cedăm aşa de uşor. Şi să vedem dacă împreună cu colegii liberali şi împreună cu un pachet de măsuri sau acţiuni care să fie adoptat de guvern am avea posibilitatea să convingem populaţia ca peste 50 la sută plus unu să vină la vot. Din punctul meu de vedere, proiectul de regionalizare va fi gata în septembrie. Dacă Constituţia va fi modificată, îmi duc proiectul la capăt, dacă nu, o să-l amân. Curentul majoritar în BPN este că trebuie să facem o analiză serioasă, şi anume să nu cedăm imediat, pentru că ar fi important ca regiunile să fie înfiinţate în acest an şi Constituţia să fie modificată”, a subliniat preşedintele executiv al PSD.

Potrivit acestuia, ar fi mai multe şanse dacă s-ar adopta desfăşurarea referendumului în mai multe zile, o posibilitate fiind în trei zile. "Eu vreau să studiem toate posibilităţile legale prin care am putea organiza referendumul în toamnă cu şanse de reuşită", a afirmat vicepremierul, care a argumentat că reuşita celor două procese ar reprezenta un pas uriaş pentru partenerii externi ai ţării noastre.

Liviu Dragnea nu exclude şi adoptarea unei strategii speciale pentru românii din diaspora, astfel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

POLITICO: Potenţialii candidaţi pentru şefia Comisiei Europene, dacă von der Leyen nu ar câştiga un nou mandat / Klaus Iohannis se află pe listă

Mediafax acum 41 minute
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se află, în continuare, pe prima poziţie în preferinţele pentru un nou mandat în fruntea executivului UE, dar nu mai este o candidată sigură pentru încă cinci ani. Alte personalităţi politice europ

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Tânără de 24 de ani, reţinută după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate / Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută

News.ro acum 44 minute
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Premierul Ungariei susține că vine ”epoca suveraniştilor”. Orban: ”Ordinea mondială liberal-progresistă a eşuat”

Ziare.com acum 29 minute
În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă, a afirmat joi, 25 aprilie, premierul ungar Viktor Orban, în discursul de desc

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion de fotbal în Timişoara / Valoarea totală a investiţiei este de 836.949.000 lei, iar termenul de execuţie de 26 de luni

News.ro acum 44 minute
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou stadion dedicat fotbalului (categoria 4 UEFA) în Timişoara. Mai exact, Executivul a aprobat, joi, hotărârea de Guvern pentru aprobarea indicatorilor teh

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 48 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 4 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/19°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°