Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zona Ploieştiului este un câmp minat

Publicat in Adevarul, joi 19 martie 2009 ·

De la începutul acestui an, pirotehniştii au strâns 570 de obiecte explozive în Ploieşti, dintre care aproape 80% încă în stare de funcţionare. Specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova au executat în acest an 12 intervenţii de asanare, în nouă localităţi din judeţ. Cel mai mult au avut de lucru în Ploieşti, unde aproape orice săpătură mai adâncă, fie că este vorba despre cea necesară turnării unei fundaţii de clădire sau pentru amenajarea infrastructurii unei căi de rulare, scoate la iveală obiecte periculoase. Pirotehniştii ISU Prahova au ridicat, deja, în două luni şi jumătate, 192 de proiectile explozive, 9 bombe de aviaţie, 19 lovituri de artilerie, două grenade defensive şi 379 de cartuşe, de diferite calibre (majoritatea calibrul 5,5 mm).

Dintre acestea, 570 au fost escavate în oraş, linia punctelor de apărare antiaeriană existentă în timpul războiului lăsând în urmă multă muniţie neexplodată. Specialiştii atrag atenţia asupra pericolului deosebit la care se expun persoanele care găsesc diverse astfel de obiecte.

„Cu siguranţă în zona de competenţă a inspectoratului mai este muniţie rămasă din timpul războaielor şi adresăm cetăţenilor rugămintea de a ne anunţa imediat în cazul unei astfel de descoperiri, de a nu manipula ei obiectele şi de a nu permite altor persoane accesul în zona respectivă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, căpitanul Mihai Divoiu.

Explozibil la rafinărie

Pericolul de explozie pe care îl prezintă obiectele pirotehnice este cu atât mai mare cu cât ele există şi pe terenuri cu risc ridicat, ca de exemplu Rafinăria Petrobrazi. Anul trecut, în luna august, în interval de trei zile, în incinta societăţii au fost descoperite patru proiectile de calibrul 36 mm, într-o zonă de depozitare a deşeurilor.

În acest an, ultimul caz a fos

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

ONU cere anchetă internațională la spitalele atacate de Israel în Gaza, unde au fost descoperite mai multe gropi comune

Ziare.com acum 56 minute
Naţiunile Unite au cerut marţi "o anchetă clară, transparentă şi credibilă" privind gropile comune descoperite la două spitale importante din Gaza, devastată de război, care au fost atacate de trupele israeliene, transmite The Associated Press. Anch

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 10 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Persoanele fizice pot de acum să angajeze şi plătească legal personal pentru activităţile casnice

Adevarul acum 12 ore
Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice este funcţională şi poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro, iar conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfă

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 10 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 13 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°