Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ: Bătălia lui Ponta cu Realitatea

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 19 mai 2012 ·

Victor Ponta a început cu stângul. Ceea ce poate fi considerat normal pentru un social-democrat.

Sarabanda numirilor de la Educaţie i-a stricat festivitatea de înscăunare la Guvern, victoria spectaculoasă obţinută în Parlament în faţa lui Mihai Răzvan Ungureanu fiind înlocuită cu o luptă de gherilă urbană prin meandrele concretului, cu mult copy-paste. Şi astfel a devenit doar un fel de Che Guevara, secondat de Ion Iliescu. A fost foarte greu pentru Victor Ponta să gestioneze o situaţie care începea prin declaraţia că vrea să conducă cel mai cinstit guvern din ultimii 20 de ani şi ajungea să aibă parte numai de miniştri acuzaţi de plagiat. La care trebuie să renunţe rând pe rând.

Gestionarea imaginii publice a avut suişuri şi coborâşuri. De la clasica premiere a gimnastelor prin dublarea sumelor din fondul de rezervă al primului-ministru, până la cazul actorului Şerban Ionescu, trimis în străinătate la tratament pe banii statului, am asistat la o suită de gesturi-simbol care nu rezolvă niciun moment fondul problemei, ci dau răspunsuri punctuale la agenda de preocupări a mass-media. Cred că dacă ar fi devenit prim-ministru în perioada isteriei căpuşelor, Victor Ponta ar fi fost trimis în parc să salveze un copil sau un căţeluş din muşcătura insectei mârşave. Dacă vreţi, aceste "manipulări" fac parte din fişa postului unui prim-ministru, ce poate juca rolul mai mult sau mai puţin convingător, dar nu sunt de ajuns.

Victor Ponta învaţă repede, dar mai are încă nerăbdarea cârlanului, care-l face să caute din când în când câte o încăierare, doar de dragul de a mai da o copită adversarului. Disputa cu Traian Băsescu pe locul de la masa Consiliului European este un exemplu clasic. Deşi majoritatea argumentelor sunt în favoarea prezenţei Preşedintelui la Bruxelles, iar Victor Ponta părea că a cedat, am asistat la o revenire a sa. Cu o răutate

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 3 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 3 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Farul Constanţa – Rapid 3-1

News.ro acum 2 ore
Echipa Farul Constanţa a învins miercuri, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Rapid Bucureşti, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Farul a deschis scorul în minutul 3, prin Louis Munteanu, dar golul a fost anulat pentru ofsaid. Acelaşi juc

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 4 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 17.00, live pe gândul.ro. Invitată: Gabriela Firea

Cancan acum o ora
Invitata zilei este Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 24 minute
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

TikTok își suspendă recompensele în UE find acuzată că încurajează dependența

HotNews acum 3 ore
Rețeaua de socializare TikTok a anunțat miercuri că suspendă „voluntar” funcția noii sale aplicații TikTok Lite, care recompensează utilizatorii pentru timpul petrecut în fața ecranului, acuzată în UE că încurajează dependența, potrivit AFP. TiktokF

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/21°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
Iasi
acum

17°
mie.

10°/21°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

11°
mie.

12°/19°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

8°/16°
joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

mie.

6°/15°
joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°