Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rearanjarea nasului

Publicat in Jurnalul, marți 12 mai 2009 ·

Deviaţia de sept atât de întâlnită la aproape o jumătate din populaţie, peretele despărţitor compus din cartilaje, dar şi din oase ce despart nările este strâmb şi înseamnă un obstacol în aerul respirat, aşa că oamenii respiră mai ales pe gură. Rezolvarea nu e decât una singură, intervenţia chirurgicală.

Explică această afecţiune dr Claudiu Manea de la Spitalul Sf. Maria. S-a înstăpânit în rândul oamenilor spaima că operaţia de deviaţie de sept este una brutală. Cârtesc oamenii că medicul ORL-ist îţi sparge oasele strâmbe cu un ciocan pentru a le rearanja corect.

Această spaimă este exagerată pentru că operaţia de deviaţie de sept în zilele noastre este o intervenţie civilizată; anestezia este eficientă şi omul nu simte nici o durere. Instrumentele sunt fine şi aşa-zisul ciocan este un mic ciocănel. Nu se face în nas o lucrare ca în atelierul de tinichigerie. E de amintit că, după o operaţie de deviaţie de sept, pacientul pleacă a doua zi acasă respirând ca un nou-născut.

Operaţia de deviaţie de sept este bine să fie făcută după vârsta de 18 ani, atunci când nu mai creşte nasul şi peretele despărţitor. Operaţia de deviaţie de sept nu este o operaţie estetică, nu se modifică forma nasului, este o intervenţie chirurgicală funcţională pentru a îmbunătăţii respiraţia pe nas. După îndreptarea septului, omul nu are învineţiri, umflături şi alte neplăceri. Operaţia se face prin nas şi nu prin exteriorul nasului. Medicul ORL-ist rearanjează peretele despărţitor pentru a fi chiar pe mijlocul nasului interior.

Operaţia aceasta nu se face cu laser decât foarte rar, când sunt nişte pinteni nazali. Operaţia se face cu bisturiul şi cu instrumente delicate. Medicul face o mică incizie în septul nazal şi rearanjează oasele şi cartilajele peretelui dintre nări.

Deviaţia de sept atât de întâlnită la aproape o jumătate din popul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 2 ore
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 6 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 3 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 4 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 2 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Mediafax acum o ora
CNAIR a transmis, marţi, la ANAP, documentaţia de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuţie). Noua autostradă va asigura,

CEDO a condamnat România pentru anularea unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust

HotNews acum o ora
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 1950 pentru cri

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 5 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°