După bătăi cu săbiile pe străzile Clujului, un tânăr de 18 ani a ameninţat, ieri, doi oameni cu un pistol de jucărie. S-a ales cu o amendă de 4.000 de lei.
Un tânăr de 18 ani din Cluj-Napoca a scos pistolul, unul de jucărie, într-un magazin din cartierul clujean Mărăşti, de pe strada Dâmboviţei, şi a ameninţat un bărbat. Însă asta nu a fost tot, după ce a ieşit din magazin a ameninţat încă un clujean.
Cineva a sunat la 112, joi seara, pe la ora 23.00, şi a anunţat că un tânăr a ameninţat cu pistolul un om într-un magazin. Poliţiştii l-au prins imediat, i-au confiscat pistolul şi i-au dat o sancţiune contravenţională de 4.000 de lei care trebuie plătiţi într-o lună.
„Secţia 2 Poliţie a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112, la ora 23.00, că într-un magazin alimentar de pe strada Dâmboviţei din Cluj-Napoca, un tânăr, în urma unei discuţii avute cu un alt bărbat, l-a amenintat pe acesta cu un pistol, după care a mers pe strada Dâmboviţei, unde a ameninţat un alt bărbat.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, au identificat şi reţinut tânărul de 18 ani şi au confiscat pistolul tip AIRSOFT, armă neletală şi nesupusă autorizării. Cei doi bărbaţi implicaţi în eveniment nu au dorit să depună plângere prealabilă pentru comiterea infracţiunii de ameninţare“, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vornicu.
Mai puteţi:
Bătaie cu săbii şi cutiţe în Cluj, pe o stradă din apropierea Gării