■ Noile tehnologii biometrice au stârnit protestul unor credincioşi şi clerici cam habotnici, după mine. Dincolo de ciripiturile teologice răsuflate, există însă câteva chestiuni care merită discutate. Altfel, ajungem să amestecăm pe Dumnezeu cu Cezarul. ■

Îmi închipui că, astăzi, unii ar fi în stare să-L întrebe pe Hristos: „Ce spui, să luăm actele cu CIP sau nu?!” De altfel, sunt câţiva care o şi fac, atunci când chipurile apelează la duhovnici pentru astfel de nelămuriri. Credeam însă că Hristos ne-a lămurit toate cele necesare mântuirii, urmând numai ca noi să Îi urmăm cu credinţă, fără a mai face pe speriaţii. Dar, drumul de la întuneric la lumină este anevoios şi primejdios. Căci sesizez la protestatarii anti-CIP câteva chestiuni care merita analizate:

1. Teama privind nesiguranţa datelor. Acesta este, cred, singurul argument serios şi necesar a fi lămurit. În condiţiile unei proaste comunicări a autorităţilor cu cetăţenii, este logic ca aceştia să se alarmeze cu privire la siguranţa datelor lor în fata Cezarului. Unele state deja au dubii la nivel oficial, am văzut chiar ezitări şi renunţări. Însă, oricât am discuta, ştim bine că orice lucru creat de om poate fi falsificat tot de om, prin tehnologia necesară. De aceea, suntem pe un cerc vicios, căci indiferent de tehnologia folosită, identitatea noastră în faţa autorităţilor nu este niciodată sigură 100%.Falsificări au fost şi vor mai fi. Această chestiune rămâne una spinoasă şi bună de analizat de către specialişti. Restul îngrijorărilor CIP-ciripitorilor teologici sunt de-a dreptul neînţelegeri sau fabulaţii. Să citim mai jos.

2. Teama de viitoare agresiuni asupra cetăţenilor: implant în corp, îngrădirea sau condiţionarea unor drepturi, etc. Cred că e bine să ne aducem aminte de „Prostia omenească” a lui Ion Creangă, în care două femei se alarmau de căderea unui drob de sare peste un copila