Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kim Kardashian şi Kanye West s-au logodit

Publicat in Adevarul, marți 22 octombrie 2013 ·

Kanye West a cerut-o în căsătorie pe iubita sa, Kim Kardashian, luni, în ziua în care starleta a împlinit 33 de ani. Cererea a avut loc în faţa unor prieteni apropiaţi şi membri ai celor două familii, prezenţi pe stadionul de baseball AT&T Park din San Francisco, pe care rapperul l-a închiriat pentru acel eveniment.

Informaţia a fost publicată în premieră de grupul media E! şi a fost preluată apoi pe site-ul revistei People.

Kanye West, în vârstă de 36 de ani, a apărut în aceeaşi seară la gala Hollywood Film Awards din Beverly Hills şi a declarat pe covorul roşu că tocmai s-a întors de la San Francisco, dar nu a spus nimic despre acea cerere în căsătorie.

Rapperul şi starleta show-urilor de tipul reality, a căror relaţie a început în 2012, sunt părinţii unei fetiţe, North, care s-a născut la jumătatea lunii iunie. Dacă se va ajunge la căsătorie, acesta va fi cel de-al treilea mariaj pentru Kim Kardashian, care a solicitat divorţul de jucătorul de baschet Kris Humphries în 2011, la doar 72 de zile după căsătorie. Divorţul lor a fost pronunţat în iunie 2013.

Primul ei mariaj, cel cu producătorul muzical Damon Thomas, care a durat patru ani, s-a încheiat printr-un divorţ ce a fost pronuţat în 2004.

Kim Kardashian este actriţa de reality show cel mai bine plătită din televiziunea americană, câştigurile ei financiare - provenind din apariţiile la televiziune, lansarea unei linii vestimentare, a unui parfum, a unei linii de bijuterii şi a unei creme de bronzat - ridicându-se la peste 6 milioane de dolari anual.

Rapperul şi producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, "Graduation", a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câştigător a 21 de premii Grammy. "Watch the Throne", album compus în colaborare cu Jay-Z, a fost lansat î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 52 minute
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum o ora
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum o ora
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

Fotografia răvășitoare a unei femei palestiniene ce ține în brațe trupul fără viață al nepoatei sale a câștigat trofeul la concursul World Press Photo

Ziare.com acum 41 minute
Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, ucisă în timpul unui bombardament israelian în Fâşia Gaza, a câştigat joi principalul trofeu la ediţia din 2024 a concursului World Press Photo, informe

Rafila, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Nu am niciun motiv să consider că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective / Ancheta amănunţită va fi cea a Colegiului Medicilor, care va fi gata săptămâna viitoare

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, despre decesele de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că nu are niciun motiv să considere că aceste rezultate ale anchetei interne nu au fost obiective şi a precizat că ancheta amănunţită va fi cea

Percheziţii ale Parchetului European la Botoşani, inclusiv la domiciliile unor funcţionari publici şi la sediul ANOFM, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro

News.ro acum o ora
Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii, inclusiv în instituţii publice, din judeţul Botoşani, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 160.000 de euro care implică fonduri UE menit

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

Ziua Constanta acum o ora
O femeie angajată în Armată a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzată că şi-a bătut crunt fetiţa în vârstă de doar două luni, copilul fiind transportat la spital cu traumatism cranio-cerebral, fractură os parietal, fracturi costale,

Valoare RECORD a investițiilor publice / INDUSTRIA României crește prin programele PSD adoptate la guvernare

Gandul acum 57 minute
Programul de Guvernare al PSD, centrat pe investiții publice record și susținerea firmelor care produc în România au pus industria țării pe un curs ascendent, cu progrese vizibile față de anul precedent, dar și de la lună la lună. Per ansamblu, cifr

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate. Dacă nu, medicii să fie apăraţi

Mediafax acum 2 ore
Rafila a vorbit, joi, la Forumul Naţional de Neurologie, despre încredere: „încrederea în corpul medical, încrederea în sistemul sanitar şi despre ceea ce se întâmplă în această perioadă care beneficiază <de campania electorală>”. „Corpul medical es

Angajații de la Registrul Comerțului amenință cu greva generală din vară. Care sunt revendicările

Wall-Street.ro acum 36 minute
Angajaţii din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului ar putea intra în grevă generală din luna august dacă nu vor primi o majorare de 15% a salariilor de bază, dar şi sporul de risc şi solicitare neuropsihică, a declarat preşedintele Sindicatulu

Vremea

București
acum

13°
joi

8°/14°
vin.

8°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

10°/18°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/15°
Constanta
acum

10°
joi

9°/14°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/7°
vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

6°/11°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

4°/15°