Gorjenii nu sunt cine ştie ce eroi. Au trăit evenimentele de acum 23 de ani cu poezii, petarde, terorişti închipuiţi şi accidente casnice. Dacă vreţi să citiţi despre o revoluţie a hazardului comic, citiţi mai jos
Nu există judeţ în România care să nu fi dat Bibliotecii Naţionale cel puţin o carte despre evenimentele petrecute în decembrie 1989 pe plan local. Dacă nu o carte, măcar o broşură, o revistă omagială, ceva cât de mărunt, care să dăinuiască peste ani. În Gorj, aşa ceva a apărut la Editura Măiastra, în 2009, sub semnătura lui Doru Şerban: „Revoluţia din decembrie 1989 în judeţul Gorj“. E o carte prefaţată de Ion Iliescu şi se prezintă în condiţii grafice de invidiat. Din ea şi din amintirile martorilor pe care le-am cules la faţa locului am recompus zilele „nebune“ ale lui decembrie 1989 în Târgu-Jiu.
Totul pare a fi o copie la scară mică a Revoluţiei de la Bucureşti. Târgu-Jiu a avut chiar şi un poet disident. Spirache Popescu, iradiant reprezentant al generaţiei sale în Gorj, nu scria versuri cu „şopârle“. Dădea cărţile pe faţă, se urca pe mesele la care beau confraţii săi şi recita poezii precum „Mai-marii zilei“: „Mai-marii zilei trăiesc ca-n basme/ Mai-micii zilei ca vai de ei/ Nu mai văd cerul dacă mă află/ Securitatea, iubiţii mei!“.
Gorjul era un judeţ care mai făcuse probleme în trecut. În toamna anului 1981, minerii din Motru s-au unit într-o revoltă spontană din cauza raţionalizării pâinii. De la centru s-a dat ordin să fie scoasă Armata (pentru prima dată în istoria României Socialiste) în vederea represiunii. Până la urmă, minerii au fost înăbuşiţi cu câteva tunuri de apă, care în loc de apă au fost încărcate cu fecale din canalul de scurgere al oraşului.
Dar în decembrie 1989, gorjenii au stat cu urechile lipite de Radio Europa Liberă şi n-au mişcat un deget, chiar dacă la un judeţ distanţă de ei, Timişoara devenea, la 2