Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei din România a emis un ordin prin care permite exporturile de gaze doar în statele din Uniunea Europeană, potrivit hotnews.ro.
Potrivit deciziei Autorităţii româneşti, vor putea fi realizate exporturi prin conductele de interconectare cu Ungaria (Arad-Szeged) şi Bulgaria (Giurgiu-Ruse), însă nu şi prin cea cu Republica Moldova (Iaşi-Ungheni).
Hotnews constată că toate cele trei interconectări se află în stadiu de proiect, ceea ce semnifică că exporturile nu pot fi realizate, deocamdată, în mod fizic.
Legislaţia românească permite, în schimb, tranzacţiile de tip backhaul, o procedură de export al gazelor, prin schimburi virtuale.
De notat că realizarea construcţiei gazoductului Iaşi-Ungheni nu a fost prevăzută nici în programul guvernamental român de investiţii pe anul 2013. Astfel, lucrările de construcţie a gazoductului care urmau să înceapă în luna mai a acestui an cel mai probabil vor fi amânate, constată hotnews.ro. Deocamdată nu au fost organizate nici măcar licitaţiile pentru efectuarea lucrărilor de proiectare.
Pentru Republica Moldova acest proiect de interconectare Iaşi-Ungheni este foarte important fiind una din soluţiile pentru reducerea dependenţei de gazele ruseşti. Conducta de interconectare Ungheni-Iaşi ar avea o capacitate de transport de 1,5 miliarde de metri cubi pe an şi un cost de circa 20 de milioane de euro. Banii vor fi alocaţi din fonduri europene.