Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătaie parte în parte între agenții de pază și hoții de petrol. Împușcături ca în western-uri pe marginea liniei ferate Midia-Năvodari

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 septembrie 2012 ·

Agenții păzeau o garnitură de tren care transporta combustibil. Bătaia cu tinerii suspecți a început pe lângă tren, a continuat cu o urmărire cu mașini și s-a încheiat cu o încăierare generală în satul atacatorilor.

Doi tineri au ajuns noaptea trecută la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu plăgi împuşcate, în urma unui conflict cu agenţii unei firme care se ocupă de paza tronsonului de cale ferată Poarta Albă-Midia Năvodari.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, Gelu Manolescu, a declarat pentru EVZ că incidentul a fost sesizat la ora 2,34 de o persoană care a anunţat că în cantonul Culmea, lângă Ovidiu, a avut loc un conflict spontan între agenţii de pază şi mai mulţi localnici, soldat cu victime împuşcate.

Poliţiştii din oraşul Ovidiu, ajunşi la faţa locului au aflat că, iniţial, conflictul s-a declanşat între doi agenţi de pază şi doi tineri care nu-şi justificau prezenţa în zona căii ferate pe care se transportă de obicei produse petroliere. După ce au fost luaţi la întrebări, cei doi suspecţi au fugit cu maşina fiind urmăriţi de maşina agenţilor de pază.

În timpul urmăririi, oglinda maşinii agenţilor de pază a fost lovită de maşina suspecţilor. Cei doi urmăriţi au coborât în cantonul Culmea, în ajutorul lor venind mai mulţi localnici. Agenţii de pază au chemat şi ei întăriri.

A urmat un scandal cu bâte, pumni şi picioare, potolit cu 4-5 focuri de armă trase de agenţii de pază din pistolul cu proiectile de cauciuc. Două victime au fost atinse de gloanţele de cauciuc, una fiind rănită la ceafă, cealalată la bărbie şi un picior. Doar unul dintre răniţi a rămas internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Cazul a fost preluat de IPJ Constanţa care audiază părţile implicate în conflict, urmând a stabili cauzele şi împrejurările în care a avut loc conflictul, pentru a face ulterior încadrarea j

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 4 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 4 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 9 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 8 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 3 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Cel mai căutat fugar american a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican, în timp ce Papa Francisc ținea audiență generală

Press Alert acum 5 ore
Foto: Arhivă Poliția italiană l-a arestat pe bărbatul aflat în fruntea listei „most wanted” a autorităților americane. Acesta a fost prins în Piața Sf. Petru din Vatican. Piața era plină cu pelerini și turiști deoarece Papa Francisc ținea audiența g

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 7 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum 5 ore
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°