Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul UE dedicat apărării comune a început la Bruxelles

Publicat in Adevarul, joi 19 decembrie 2013 ·

Liderii UE s-au reunit astăzi la Bruxelles pentru a discuta despre Politica de securitate şi apărare comună pentru prima dată în ultimii cinci ani, în condiţiile în care Marea Britanie şi Germania fac presiuni pentru limitarea planurilor de a consolida cooperarea militară la nivelul UE, relatează Agerpres.

Părerile şefilor de stat UE au fost împărţite la sosirea la summit. Premierul britanic David Cameron şi-a reafirmat la sosirea la summit opoziţia faţă de conceptul de apărare europeană.

„Este normal ca naţiunile să coopereze în domeniul apărării pentru a ne asigura securitatea. Acest lucru este în interesul nostru, dar nu este bine pentru UE să se doteze cu capacităţi comune, cu armate, cu mijloace aeriene“, a declarat Cameron.

Pe de altă parte, preşedintele francez Francois Hollande a precizat că subiectul „Europa apărării“ este unul foarte important pe agendă. „Franţa a dorit mereu să se înregistreze progrese în domeniu, a avut iniţiative, iar astăzi putem avea rezultate“, a precizat şeful statului francez.

El a reamintit la sosirea la summit că Franţa participă la operaţiuni care s-au bucurat de susţinerea aproape tuturor statelor membre şi că „acolo unde există sprijin trebuie să existe şi finanţare“. Francois Hollande a vorbit în această săptămână despre necesitatea înfiinţării un fond pentru finanţarea acţiunilor militare ale statelor membre, aşa cum au fost cele din Mali şi Republica Centrafricană.

România este reprezentată la Consiliul European de preşedintele Traian Băsescu, care a sosit la summit puţin după ora 15.00.

Convorbirile au loc în contextul în care SUA şi NATO fac apel la Europa să facă mai mult pentru a răspunde crizelor de securitate din propria vecinătate, în loc să se bazeze pe tehnologia americană, cum s-a întâmplat în Libia în 2011. Conform draftului de concluzii vehiculat în ultimele zile, liderii europ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum 53 minute
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 9 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

ONU cere anchetă internațională la spitalele atacate de Israel în Gaza, unde au fost descoperite mai multe gropi comune

Ziare.com acum 48 minute
Naţiunile Unite au cerut marţi "o anchetă clară, transparentă şi credibilă" privind gropile comune descoperite la două spitale importante din Gaza, devastată de război, care au fost atacate de trupele israeliene, transmite The Associated Press. Anch

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 10 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Persoanele fizice pot de acum să angajeze şi plătească legal personal pentru activităţile casnice

Adevarul acum 12 ore
Platforma electronică destinată beneficiarilor şi prestatorilor de activităţi casnice este funcţională şi poate fi accesată pe adresa tichete.anofm.ro, iar conceptul presupune achiziţionarea tichetelor cu care pot fi remunerate persoanele care desfă

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 10 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 13 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°