Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO Obiceiuri de Revelion. În satele braşovene se merge cu capra şi ursul. Calendarul cepei de la Bran anunţă cum va fi vremea în  2014

Publicat in Adevarul, marți 31 decembrie 2013 ·

Calendarul cepei este o tradiţie care se păstează de sute de ani în zona Branului. Mai ales bătrânii folosesc acest calendar pentru a „vedea" cum va fi anul viitor.

În 31 decembrie se alege o ceapă mare care se taie în două jumătăţi. Dinspre exteriorul cepei spre interior, se iau consecutiv 12 foi şi se aşează pe o bucată de lemn. Prima foaie este tăiată cu un cuţit şi este numită luna ianuarie, astfel încât să se ştie de unde începe numărătoarea lunilor anului. În continuare se aşează celelalte foi. Peste fiecare foaie de ceapă se pune sare. Până în dimineaţa următoare, foile de ceapă sunt puse într-un loc ferit de lumină. După cantitatea de apă adunată în fiecare foaie de ceapă se poate „vedea" care dintre lunile anului care urmează va fi cea mai ploioasă şi care va fi secetoasă.

Mersul cu pluguşorul este o altă tradiţie a Branului, dar care se practică în toată ţara. În ultima zi din an are loc pregătirea plugului şi a pluguşorului în curtea primului gospodar. În 31 decembrie seara, pe străzile din Bran puteţi vedea un mare alai de colindători în costume pupulare. Aceştia vor merge din casă în casă pentru a le ura un an mai bun localnicilor şi turiştilor. Petrecerea durează până dimineaţă.

Tot în seara de 31 decembrie băieţii tineri merg cu capra sau cu ursul. Se spune că toşi cei care îi primesc pe colindători şi îi omenesc vor avea un an mai bun. Tradiţia spune că trebuie dat şi un bănuţ pentru ca gazda să fie mai bogată anul viitor. Tot tradiţia satelor braşovene spune că banii adunaţi de la colindatul de Revelion se folosesc pentru organizarea de baluri mascate în seara de 1 ianuarie. La aceste baluri participă tot satul. De asemenea pe masa de la bal se aşează 12 feluri de mâncare, câte unul pentru fiecare zi a anului.

Pe aceeaşi temă:

Tradiţii ciudate ale românilor de Anul Nou

„Colindul cu Vasilică”, "Nunta urâţilor" şi "M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 24 minute
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 2 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum o ora
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 3 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum o ora
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei

HotNews acum 2 ore
Uniunea Europeană pregăteşte a 14-a serie de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, a dezvăluit vineri agenţiei DPA un diplomat european de rang înalt. Reuniune UE la BruxellesFoto: Kommersant Photo Agency / ddp USA / Pro

NATO trebuie să demonstreze Ucrainei că este aliatul ei, este de părere Zelenski

Wall-Street.ro acum 3 ore
Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) trebuie să demonstreze Ucrainei că este "aliatul" ei în războiul împotriva Rusiei, accelerând "cât mai rapid posibil" livrările sale de arme şi muniţii, a îndemnat preşedintele ucrainean Volodimir Z

„Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”, îi îndeamnă Vikor Orban pe oficialii UE. „Politicienii sunt conduşi de logica războiului”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul ungar Vikor Orban a afirmat vineri, 19 aprilie, că oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, relatează Reuters şi MTI. Vikor Orban le spune oficialilor care co

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 7 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Vremea

București
acum

10°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
Iasi
acum

vin.

5°/14°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

vin.

7°/11°
sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
Timisoara
acum

vin.

3°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°