Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este Bogdan Măgureanu, omul care a făcut legătura între interlopi şi politicieni la referendum

Publicat in Adevarul, vineri 17 august 2012 ·

Bogdan Cristian Măgureanu,unul dintre inculpaţii din dosarul legat de referendum, este un tânăr de 25 de ani din oraşul sălăjean Şimleu Silvaniei, care şi-a extins, recent, afacerea - o firmă de pază - la Cluj-Napoca. El a luptat în competiţii de K1 şi a fost cercetat pentru mai multe scandaluri în Oradea, Alba şi Mamaia.

În comunicatul DNA se arată că Măgurean este reprezentantul unei societăți comerciale de pază și protecție, în sarcina căruia s-au reținut următoarele infracțiuni: cumpărare de influență, complicitate la promisiunea, oferirea sau darea de bani, bunuri sau alte foloase în scopul de a determina alegătorul să voteze în cadrul referendumului prevăzută în art. 26 Cod penal raportat la art. 54 alin. 1 din Legea 3/2000 și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. Chiar dacă pe numele său există, în mai multe judeţe din ţară, mai multe dosare penale, în special pentru ultraj, în Sălaj, judeţul său de origine, Bogdan Măgureanu este aproape curat ca lacrima. Are o singură condamnare la un an de închisoare, şi aceea cu suspendare, pentru conducere pe drumurile publice fără permis. Condamnarea a fost dată în 23 martie 2012 de către Judecătoria Zalău.

VIDEO Fiul vitreg al ministrului Apărării, Dumitru Samson, a ieşit de la DNA Cluj după 8 ore de audieri

EXCLUSIV Şeful romilor din Cluj-Napoca, urmărit penal pentru că ar fi dus ţiganii de la Pata Rât la referendum

Dosare penale la Oradea şi Alba

În judeţele din zonă, însă, "notorietatea" lui Măgureanu, zis "Kamaz", este mult mai mare. El a ajuns în atenţia poliţiştilor bihoreni, spre exemplu, încă din 2008, când a fost implicat, alături de clanul ţigănesc Neguş, într-o bătaie la centrul comercial Lotus. Aşa s-a ales cu un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Un dosar similar are şi la Alba, după ce anul trecut a b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 7 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum o ora
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 5 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 6 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 11 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Psiholog: Marijuana din România este stropită cu pesticide și otravă de şobolani

HotNews acum 38 minute
Psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Craiova, a atras atenţia că marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda, ci poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°