La trei ani de la plecarea sa în Italia, Ştefan Radu (foto, în dreapta) este total schimbat. Accidentările, tratamentele dure prin care a trecut, dispariţia tatălui, relaţia cu o femeie mai în vârstă sunt motivele enumerate de foştii prieteni, colegi, cunoştinţe. Pe teren, atunci când vine la naţională, Fane pare mereu nervos, iar asta s-a văzut şi cu Grecia, meci în care s-a certat non-stop ori cu arbitrii, ori cu spectatorii.
Cine îl cunoaşte pe Ştefan Radu ştie clar că Fane, puştiul care bătea mult prea repede drumul de la Dinamo II la prima echipă din "Ştefan cel Mare", este cu totul alt om faţă de Ştefan Radu, fundaşul stânga al lui Lazio. Prietenii din ţară, foşti colegi încă de la juniori, cunoştinţele, toţi sunt de aceeaşi părere: "«Cocoş» era nelipsit de la Bamboo. Avea abonament, nu trecea o săptămână să nu meargă acolo". Acum, nimeni nu l-a mai văzut, atunci când vine în ţară îşi vizitează mama şi fratele şi de obicei nu stă foarte mult, iar atunci când "vechii colaboratori" îl invită în oraş, Fane refuză.
"Parcă s-a călugărit"
Tot "vechii colaboratori" povestesc: "A trecut prin probleme mari. Serie A l-a schimbat. A înţeles că acolo nu se poate decât cu foarte multă seriozitate". Tot ei însă îl blamează şi au şi un "vinovat" în viziunea lor. "E serios, dar prea de tot, parcă s-a călugărit. După ce a plecat în Italia, şi-a făcut o prietenă cu câţiva ani mai mare. Ea l-a echilibrat aşa". Pe plan sportiv, oamenii de la naţională au varianta lor despre schimbarea lui Fane. "A trecut prin momente grele. Ne-a povestit că a avut probleme mari cu accidentările. Practic nu putea să calce pe călcâie, iar tratamentul era unul de nesuportat. A fost înţepat de sute de ori cu ace de 20 de cm". Practic, aceasta a fost şi cauza pentru care s-a spus că Ştefan Radu refuză naţionala.
În plus, Ştefan Radu a mai trecut printr-u