Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Președintele Traian Băsescu: Nu confirm că Omar Hayssam a fost preluat din Siria

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 19 iulie 2013 · ·

Președintele Traian Băsescu a declarat că nu confirmă informațiile apărute în presă cu privire la preluarea lui Omar Hayssam din Siria, privind aducerea lui în țară cu un avion militar, în baza unui acord de extrădare.

„Nu confirm că Omar Hayssam a fost preluat din Siria. Nu confirm că a fost repatriat cu un avion militar. Nu confirm că a fost repatriat în baza unui acord de extrădare”, a declarat Traian Băsescu.

Șeful statului a explicat și faptul că, în comunicatul administrației prezidențiale, s-a prezentat șirul evenimentelor de la aducerea în țară a lui Omar Hayssam. Traian Băsescu a precizat că nu poate da informații suplimentare cu privire la aducerea în țară a lui Omar Hayssam, pentru a nu prejudicia operațiuni viitoare.

Iată cele mai importante declarații: Cred că și cetățenii au întrebări legate de modul în care a făcut afaceri, de cum a finanțat partide politice. Asta, de acum, e treaba procurorilor.O astfel de operaţiune nu se putea desfăşura într-o zi, o săptămână sau trei luni. A fost un efort al unui colectiv foarte mic de oameni.O echipă mică se ocupă de cinci ani de procesul de aducere a lui Omar Hayssamn țară. Am văzut și întrebarea de ce a fost readus în țară după cinci ani. Când a plecat, Omar Hayssam, nu avea mandat de interdicție privind plecarea din țară. Atunci, el putea fi acuzat de trecerea frauduloasă a trecerii frontierii de stat, lucru pentru care a și fost condamnat la închisoare. Omar Hayssam a devenit o problemă când a fost condamnat pentru terorism, în 2008. Atunci a devenit problema serviciilor să îl aducă acasă pentru a se împlini cerințele justițieiVreau să felicit instituțiile implicate, pentru că ele nu fac declarații publice. Am conștiința împăcată că s-a făcut tot ce s-a putut face pentru a-l deferi justiției. De acum e treaba Justiției.Omar Hayssam are mai multe condamnări. Mă gândesc la vârsta

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 2 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

G4Media acum 3 ore
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 2 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Taxa de intrare în Veneția intră în vigoare joi, dar nu toți turiștii sunt obligați să o plătească

G4Media acum 51 minute
Este o premieră mondială. Începând de joi, 25 aprilie, turiștii de o zi vor trebui să prezinte un bilet pentru a intra în Veneția, într-o măsură prin care orașul speră să oprească valul de turism de masă. Noul permis, sub forma unui cod QR achizițio

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum o ora
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Ce onoare! Ana Maria Popescu va purta Flacăra Olimpică la sosirea torței în Franța » Ceremonie sacră la Marsilia

Gazeta Sporturilor acum 22 minute
Ana Maria Popescu, 39 de ani, fosta mare scrimeră a României, va purta flacăra olimpică la sosirea torței în Franța. Desemnată de patru ori cea mai valoroasă spadasină din lume, românca se pregătește pentru un moment cu adevărat special. Mihai Coval

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 3 ore
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum 59 minute
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum o ora
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Vizită rară a unei delegaţii nord-coreene în Iran

G4Media acum 38 minute
O delegaţie oficială nord-coreeană condusă de un responsabil economic a plecat spre Iran, a anunţat agenţia de stat KCNA miercuri, într-o vizită rară care, potrivit experţilor, ridică îngrijorări privind intensificarea cooperării bilaterale, relatea

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/21°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°