La 1 ianuarie 2003, directorul şi acţionarul majoritar al ziarului moare într-un accident de circulaţie. Redacţia intră în conflict cu moştenitorii acestuia, iar doi ani mai târziu, cea mai mare parte a echipei conduse de Cristian Tudor Popescu pleacă de la „Adevărul“ pentru a înfiinţa un alt ziar

Ieşit cu bine din frământările interne de după Revoluţie, „Adevărul“ a devenit în anii ’90 unul dintre cele mai citite şi respectate ziare din presa românească. O publicaţie cu o forţă uriaşă, care dădea jos miniştri, lansa dezbateri în Parlament şi în faţa căreia tremurau chiar şi cei mai influenţi oameni ai vremii. Ulterior, au ieşit la iveală amănunte care au arătat că „Adevărul“ era supus, la rândul său, multor influenţe şi că o parte din ziarişti foloseau şi în interes personal forţa publicaţiei pe care o aveau în spate.

Strânsă în jurul unui nucleu format din ziarişti precum Dumitru Tinu, Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chirieac, Adrian Ursu şi Lelia Munteanu, echipa de la „Adevărul“ făcea jurnalism, dar făcea şi afaceri. Liderii redacţiei conduceau atât partea editorială, cât şi partea comercială, ca membri în Consiliul de Administraţie. De asemenea, contractele de publicitate erau semnate de jurnalişti, care primeau un comision de 10-12% din valoarea totală. „Adevărul“ încasa şi un mare volum de publicitate de la stat. Dar dincolo de toate acestea, „Adevărul“ era un ziar bun, cu anchete, editoriale, reportaje şi analize de calitate. Un ziar care primise numele de „crucişătorul presei româneşti“.

„SPRE STAŢIA SPERANŢEI“

Lucrurile aveau să se schimbe începând cu ianuarie 2003, când „Adevărul“ anunţa pe prima pagină: „Dumitru Tinu, directorul ziarului Adevărul, a pierit într-un accident de circulaţie“. În articol se arăta că „Dumitru Tinu a sărbătorit cu familia intrarea în Noul An, din care n-a apucat să trăiască nici zece ore. S-a retras devre