Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imnul de stat, tăiat din nou de USL când s-a ajuns la strofa cu "Traian". PLUS reacția lui Crin Antonescu

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 10 noiembrie 2012 · ·

Imnul naţional, intonat în debutul festivităţii de lansare a candidaţilor USL de la Sinaia, a fost întrerupt chiar în momentul în care s-ar fi ajuns la numele Traian, incidentul stârnind suprinderea şi amuzamentul preşedintelui PNL, Crin Antonescu, aflat în prezidiu.

La începutul manifestării în care se lansează candidatura pentru alegerile parlamentare a liderului PNL Prahova, Mircea Roşca, şi a actualului senator PSD, Georgică Severin, primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, i-a rugat pe cei prezenţi să se ridice în picioare pentru intonarea imnului naţional.

Din difuzoarele sălii în care este organizat evenimentul a început să se audă "Deşteaptă-te române", care însă a fost întrerupt chiar înainte să se audă numele «Traian», potrivit mediafax.ro.

Acest incident a stârnit reacţia preşedintelui PNL, Crin Antonescu, aflat în prezidiu, care şi-a dus mână la gură pentru a-şi stăpâni surprinderea şi amuzamentul.

Întrebat ulterior de jurnaliști cum comentează incidentul, Antonescu a declarat că "n-are nicio treabă Traian din imn cu alţi Traian".

"Punctul meu de vedere este că asupra imnului naţional nu pot exista puncte de vedere. Deci imnul naţional se cântă în variantă întreagă, în variantă prescurtată, n-are nicio treabă Traian din imn cu alţi Traiani... Având puţine abilităţi tehnice în materie de sonorizare, de pus melodii, nu sunt cooptat niciodată în comitetul de organizare la aceste lucruri", a explicat Antonescu.

Și la lansarea programului de guvernare al USL imnul de stat a fost intonat fără ultimele două versuri din strofa a doua, care includ şi "un nume de Traian". Victor Ponta a spus despre acest lucru că nu a fost fost nimic premedidat: "A fost o întâmplare".

CITIȚI ȘI:Marcel Pavel și FRF, amendați pentru "reinterpretarea" imnului național. EBA pe Twitter: Nu are respect. Ce notă a luat la BAC?Marce

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum o ora
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

FOTOGALERIE Trei avioane F-16 Fighting Falcon cumpărate de România de la Norvegia au ajuns la baza aeriană Câmpia Turzii

HotNews acum 13 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare, anunță MApN. F-16 românesc la Câmp

Primarul Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 / El candidează din partea alianţei PSD-PNL

News.ro acum 59 minute
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi-a depus, în cursul zilei de vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Oficialul va candida în numele alianţei electorale PSD-PNL, iar documentele aferente, împr

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Tablou de Salvator Rosa, furat de la Oxford, recuperat în România după patru ani

News.ro acum 19 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul "A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan", de Salvator Ro

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu anunţă reorganizarea MAE. Vor fi redimensionate consulatele

Mediafax acum 48 minute
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum o ora
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/12°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

4°/6°