De culoarea cuprului, albi, tărcaţi, cu urechi mari sau clăpăuge, de la Castor Rex la Neozeelandezul Roşu şi Berbecul Turingian, 150 dintre cei mai frumoşi iepuri din Banat dau din coadă în cuştile speciale de la expoziţia organizată de Asociaţia Crescătorilor de Animale de Blană din Timişoară (ACABT). Pentru atmosferă, au fost aduse şi 70 de găini de rasă. Sursa: ADI PÎCLIŞANSursa: ADI PÎCLIŞANSursa: ADI PÎCLIŞANSursa: ADI PÎCLIŞANSursa: ADI PÎCLIŞANSursa: ADI PÎCLIŞAN
1 /.
Evenimentul a debutat joi dimineaţă. Până duminică, în Piaţa Iosefin din Timişoara, părinţi, bunici şi mai ales copii, au liber la admirat iepuraşi, zilnic între orele 9 şi 17, mai puţin în ultima zi când uşile expoziţiei se închid la ora 15.
Preţul unui bilet de intrare este de 4 lei, copiii, elevii şi studenţii plătind doar jumătate.
Crescătorii se laudă că au un hobby frumos. Chiar dacă nu câştigă din creşterea animalelor, le iubesc prea mult ca să nu le aibă în prejmă.
Petre Ursuleţu, din Iecea Mare, este cel mai nou crescător de iepuri. A adus în expoziţie un Neozeelandez alb, declarat campion. Are acasă 25 de urechiaţi. "E pur şi simplu un hobby pe care l-am început în primăvara anului trecut, după ce mi-am luat casa la Iecea", spune bărbatul.
Iepurii cu blană de catifea
Atracţia expoziţiei o reprezintă câteva exemplare de iepuraşi de culoarea boabelor de cafea, Castor Rex.
"Soiul acesta a apărut în urma unei mutaţii genetice la finele anilor 1800. Sunt iepuri creaţi pentu blană", povesteşte Ioan Marincu, preşedintele ACABT. Acesţia sunt consideraţi "regii iepurilor" pentru că au blana aşa de deasă şi fină încât imită textura catifelei.
Pentru că nu vor ajunge niciodată să crească iepuri şi să facă averi, membrii ACABT se orientează şi spre animale pe care le pot folosi pentru propriul consum.
Un iepure de talie mare (c