Într-o lume în care atacurile de panică par să se transforme în banalităţi, medicamentele folosite în tratamentul anxietăţii devin un bun comun. Costurile „stăpânirii de sine“ vin însă, de cele mai multe ori, cu un risc pe măsură: dependenţa.
„Mă simt mai bine în pielea mea. Înţelegi? Adică, înainte îmi era şi frică să ies pe stradă. Mă lua cu ameţeli, îmi amorţea mâna stângă, mi se punea un nod în gât şi nu mai puteam să respir. Aveam tot felul de scenarii în cap, cu mine căzută pe trotuar şi nimeni care să sară să mă ajute. Mă trezeam noaptea cu inima razna, îmi bătea de nici nu mai puteam să respir. Şi tremuram aşa în întuneric, îmi imaginam ba că o să fac un accident cerebral sau vreun infarct sau cine ştie ce formă de cancer. Acum, mă simt mai stăpână pe mine“, povesteşte Diana B, 27 de ani, manager „Achiziţii“ la o cunoscută firmă românească de accesorii.
Era un lucru ciudat să spună asta. Cu ceva mai mult de o oră înainte, îşi luase tableta de Xanax, prescrisă de doctorul psihiatru pentru „anxietate şi atacuri de panică“. Cum să crezi că eşti mai stăpână pe tine, tocmai când elementele din compoziţia medicamentului încep să-şi facă efectul, eliberându-te, teoretic, conform prospectului medical, de „anxietate, agitaţie, stări de tensiune, insomnie, iritabilitate, hiperactivitate vegetativă“?
Cândva, toate acestea erau simptome ce conduceau, în final, către diagnostice. Astăzi, pentru multe persoane, din toate categoriile de vârstă şi de activitate, au devenit aproape o banalitate, ceva de genul răcelilor de toamnă: apare, descoperi ce e şi treci pe tratament.
„Totul porneşte de la frică“
Când Diana B. a ajuns în faţa doctorului psihiatru era, după propria descriere, „o epavă“. Trecuse, pe rând, prin cabinetele de cardiologie şi gastroenterologie ale unor spitale, plus câteva „excursii“, deloc plăcute, prin saloanele de Urgenţă. „At
