Nesfârşită e ipocrizia puterii. Ea nu poate fi egalată decât de cea a opoziţiei. Ce mai, e o întrecere socialistă pe ramură!
Ideile năstruşnice, ca şi fantomele, au darul să bântuie nu numai prin Europa, dar şi pe lângă casa omului. Nu ştiu dacă îşi mai aduce aminte cineva geniala invenţie a lui Ion Iliescu, „guvern de largă uniune naţională“, cu care ne împuiaseră capul ziarele oficioase şi televiziunea liberă. Conceptul, că altfel nu-i pot spune, suna cam aşa: „Noi, adică bătrânul edec şi colaboratorii apropiaţi din judeţe, conducem ţara, iar voi toţi, adică fraierimea responsabilă, ridicaţi mâna şi aprobaţi.“ De fiecare dată când se schimbă calimera, cei aflaţi în şa fac cu ochiul celor care tocmai au căzut de pe cal. De curând însă, am auzit, chiar din gura proaspetei Opoziţii, aceeaşi balivernă, într-o nouă prezentare. Cele două tabere PDL, care se acuză reciproc de trădare, au, fiecare în parte, obsesia „opoziţiei constructive“. Să traducem: „Spre deosebire de ticăloşii aflaţi la putere, noi vom analiza la sânge conţinutul legilor şi ordonanţelor din Parlament şi ceea ce e bun vom aproba, iar ceea ce e rău vom critica. Asta se cheamă dragoste de ţară. Guvernul se poate baza pe sprijinul nostru responsabil.“
Pentru cei nu prea duşi la biserică, pare super. Dar nu e decât vechea marotă a anilor '90. Ca să pricepeţi mai bine ipocrizia (şi nu mă refer aici la una dintre tabere, ci la clasa politică, în general), am să dau exemplul bugetului votat şi parafat de curând. USL a promovat unul care seamănă, bucăţică tăiată şi fasonată, cu cel de anul trecut. Un buget de criză, strâns la pungă. Austeritate, frate! După ce îl parcurgem, ne prindem că guvernanţii i-au "copiat" pe foşti. Deci gălăgia a fost de pomană. Nu sunt bani (şi nimeni nu se scarpină în creştet de ce nu sunt sau cum ar putea fi înmulţiţi). Nu-s şi pace. Vorbăraia despre risipă, iresp
