Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a suspendat, până la 1 decembrie, ordinul privind noile restricţii privind cantităţile de tutun, alcool şi alimente care pot fi aduse din afara Uniunii Europene, după aglomeraţia din vămi determinată de aplicarea prevederilor, implicit completarea „Declaraţiei cu bunuri fără caracter comercial“.
„Ordinul preşedintelui ANAF privind aplicarea de instrucţiuni speciale pentru unele categorii de bunuri introduse de către călători pe teritoriul României, în bagajele personale, a fost suspendat temporar şi va reintra în vigoare începând cu data de 1 decembrie 2013“, a anunţat agenţia, printr-un comunicat.
Decizia vizează un „nivel crescut de siguranţă şi confort“ pentru cetăţenii ale căror bagaje nu conţin bunuri care să facă obiectul unor scutiri sau restricţii, potrivit sursei citate. „În acest sens, Direcţia Generală a Vămilor va asigura adaptarea capacităţii administrative la specificul fiecărui birou vamal, pe tipologii de călători şi bunuri“, arată ANAF.
Restricţiile aplicate de vineri la vămile noastre cu ţările din afara Uniunii Europene, care presupun şi completarea unei declaraţii cu bunurilor aduse în România, au creat un haos uriaş la frontiere: cozi kilometrice şi ore bune de aşteptări. La mai puţin de 24 de ore, ordinul a fost suspendat.
Încercarea Fiscului de a combate evaziunea fiscală creată prin introducerea în ţară a unor mărfuri în vederea comercializării lor pe piaţa neagră s-a transformat vineri într-un haos total la vămile de la frontierele externe ale comunităţii europene – Serbia, Ucraina şi Republica Moldova. Sute de maşini au format cozi kilometrice, iar cei care doreau să intre în ţară au avut de aşteptat mai multe ore, totul din cauza unui formular.
Mai exact, începând de vineri, 15 noiembrie, la frontierele cu statele care nu sunt membre ale