Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRAGEDIA UNUI PĂRINTE: Tatăl lui VALENTIN DINU de la "Românii au talent" ameninţă pe Facebook cu sinuciderea

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 30 decembrie 2012 ·

Adrian Dinu spune că nu mai are niciun sens să trăiască, deoarece fiul său, în care şi-a pus toate speranţele, şi-a abandonat familia.

În 2011, Valentin Dinu, tânărul din Ploiești ce spăla maşini uimea o țară întreagă cu vocea lui la ”Românii au talent” şi câştiga locului al treilea în concurs. Alături de el se afla tatăl lui, Adrian Dinu, care-l susţinea din culise. La doar un an după succesul fiului său, bărbatul anunţă pe Facebook că se va sinucide doarece susţine că Valentin l-a îndepărtat din viaţa sa şi l-a înlocuit cu un prieten care profită de el.

"Unii dintre voi mă cunosc, alții nu mă cunosc, dar în noaptea asta vreau să termin cu suferința care mă chinuie de peste un an. Eu sunt Adrian Dinu și sunt tatăl lui Valentin Dinu. Muncesc cu el de peste 10 ani ca să ajungă ce este astăzi. Am renunțat la viața mea personală ca el să trăiască bine. Și cred că am reușit”, scrie bărbatul. "Dar între noi a intervenit un om care vrea să profite de munca fiului meu și trăiește pe spinarea lui. Un om care nu a muncit niciodată, un om care pleacă in Germania sau Anglia câteva zile și vine cu câteva zeci de mii de Euro. Ce credeți că face acolo, muncește? Nu oameni buni este un HOȚ un care fură și de la maica-sa. Un HOȚ care profită de cea mai mică oportunitate să profite de pe urma cuiva. Pe fiul meu l-a îmbătat și l-a dus la Cazino la Sinaia și i-a cheltuit 2000 de euro. Și când i-am spus să-l lase în pace și-a adus nepoata din Italia și i-a băgat-o pe gât ca să nu cumva să-l scape din mână.

Acum l-a băgat în familie ca să profite pe deplin de el. Mi-a furat copilul mi-a furat munca, mi-a furat tot ce aveam mai de preț. La toate cântările și la toate televiziunile fiul meu merge cu acest țigan spurcat (sic), este vrăjit, nici nu mai știe cum îl cheamă, face numai ce-i spune el. Am și eu prieteni țigani, dar sunt oameni. De fapt ăsta nici țigan nu e, este un

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 6 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 6 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 9 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 9 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 7 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 10 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 5 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°