Refuz să accept unele păreri că totul pe lumea asta e material, că în jurul nostru se află lemn, piatră, material plastic, geamuri, fier, fără să fie undele acelea pornite din inefabilul suflet. Şi marii savanţi care au pătruns până în miezul atomului au ajuns undeva unde au ridicat privirea spre cer şi şi-au dat seama că mai presus de materie este dumnezeirea, că nu se poate să nu fie luat în calcul sufletul.

efuz să cred că teoria chimică a dragostei este singura explicare a ei. Zic unii că iubirea dintre un bărbat şi o femeie este de fapt potrivirea hidrocarburilor bărbatului cu hidrocarburile femeii preferate. Cum naiba să crezi că nu există suflet, că nu există poezie şi că atunci când El se plimbă de mână cu Ea, iubita, pe aleile unui parc cu frunze ruginii este vorba despre o chemare a lanţului carbon-hidrogen din fiinţa bărbatului cu lanţul carbon-hidrogen din fiinţa femeii. L-am întrebat pe marele profesor Radu Rogozea, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale, făcând parte din Asociaţia SUA de studiere a creierului şi fiind şeful Centrului de luptă împotriva epilepsiei, cum este cu creierul, cu sufletul şi cu întâmplările greu explicabile. După ce mi-a dat o mulţime de exemple aşezate pe fundaţiile ştiinţei, mi-a istorisit o întâmplare care te tulbură. Locuia până acum un an într-un bloc vizavi de Teatrul Bulandra de la Podul Izvor. În pragul Teatrului, de multă vreme stătea un câine. Când venea lumea la spectacol parcă ar fi fost cel care rupe bilete. Stătea conştiincios să intre toţi spectatorii. Când veneau şi cei întârziaţi, câinele simţea că şi-a făcut datoria faţă de Teatru şi se ducea la uşa profesorului Rogozea din blocul de vizavi. Marele medic îi dădea să mănânce şi câinele se odihnea un ceas-două în apartamentul profesorului. Apoi parcă simţea apropierea sfârşitului spectacolului şi cerea să iasă pe trotuar pentru a "supraveghea"