Cumpărătorul unei locuinţe de lux într-o zonă bună a Capitalei poate miza pe majorări de preţuri de circa 20% pe parcursul întregului an Până nu demult, simpla lansare a unui complex
Cumpărătorul unei locuinţe de lux într-o zonă bună a Capitalei poate miza pe majorări de preţuri de circa 20% pe parcursul întregului an
Până nu demult, simpla lansare a unui complex rezidenţial - cu luni bune înainte de începerea efectivă a lucrărilor - era de ajuns pentru demararea în forţă a vânzărilor.
Pe o piaţă în care lucrurile încep să se mai aşeze, un avertisment se face tot mai clar auzit: nu toate proiectele vor fi un succes. Singurul segment care promite să rămână câştigător este centrul Capitalei.
Vivando Unirii, Top Nord, Saphir Stein sau Carol Park Residence sunt doar câteva exemple de ansambluri rezidenţiale centrale, adresate clasei superioare. În momentul de faţă, preţurile pentru apartamentele din aceaste zone ale Capitalei sunt sensibil mai mari decât ofertele pentru clasa medie.
Astfel, cele dintâi pornesc de la 1.800 şi tind către 3.000 de euro metrul pătrat, potrivit Cristinei Roşca, Managing Partner Real Time. În plus, reprezentanta Real Time preconizează, pe parcursul întregului an, scumpiri de circa 20% faţă de 2007. În contextul în care anumite segmente ale pieţei rezidenţiale sunt marcat chiar de stagnări ale preţurilor, această rată de creştere este o raritate.
Amplasamentul, cheia succesului
Ce anume face ca ansamblurile din centrul Bucureştiului să aibă un statut special faţă de celelalte segmente ale pieţei? "Majoritatea oamenilor îşi doresc o locuinţă în oraş, cât mai central, aproape de mijloace de transport, în special de metrou, parcuri şi zone comerciale, de distracţii.
Dacă ar putea să îşi permită, probabil 70-80% din cerere şi-ar dori o locuinţă în centru", notează reprezentanta companiei.