Nu mai putem trăi fără coduri de acces decât dacă ne izolăm de lumea din jur, însă psihologii spun că sentimentul de securitate dat de aceste instrumente e numai o iluzie. Sursa: Adi Pîclișan
Ca să facem faţă vieţii de zi cu zi, am ajuns să ne împachetăm existenţa în fel de fel de conturi parolate: avem „password” la cardurile bancare sau la internet banking, atunci când ne consultăm conturile de pe laptop, avem parole personalizate la e-mailuri sau la secţiuni de internet personale, asta pe lângă banalele parole la telefon ori pentru accesul la birou sau în bloc.
„Zilnic trebuie să îmi folosesc memoria pentru zeci de parole şi PIN-uri: să deschid calculatorul, apoi messul, apoi mailul de serviciu. Apoi diverse parole cu care deschid conturi de internet care au legătură cu jobul. După care mai am de accesat PIN-ul pe card ori de câte ori ies la cumpărături, codul de intrat în bloc, la interfon. Mai am card de acces la metrou, card de acces la birou, care apar tot ca nişte «scuturi» pe care e musai să le foloseşti. Prin urmare, sunt ultrasupersecurizată. Nici nu mă mir când încerc să deschid uşa blocului tastând PIN-ul cardului”, povesteşte Mădălina P., angajată a unei companii multinaţionale.
Cruciale pentru intimitate
Există până la aproape un miliard de pagini web pentru cuvintele „parolă”, la o simplă căutare cu uzualul Google. De la redirecţionări pentru găsirea parolei pierdute până la ponturi care te ajută să „spargi” parolele apropiaţilor şi nu numai. Toate astea dintr-un raţionament simplu de tot: folosim parole pentru a ne asigura confidenţialitatea in for maţiilor furnizate.
Studiile ultimilor ani au etalat cele mai uzuale parole şi dau sfaturi, pornind de la acestea, despre cum se compune parola perfectă. Toate trag însă aceeaşi concluzie: nu putem trăi fără parolă decât izolaţi de lumea din jur
