Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hizo nu glumeşte! "Am cerut suspendarea lui Kuciak! Pouga nu e o mare pierdere"

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 2 iulie 2011 ·

Hizo e foarte blând cu jucătorii atunci când aceştianu-i ies din cuvânt şi le acordă libertate totală în cantonamentuldin Austria. De fapt, Vasluiul e echipa cea mai izolată de aici, înpreajma hotelului lor nefiind decât munţii. Domnule Hizo, cu ce gânduri aţi venitîn Austria?

Sper să ne pregătim cât mai bine, să începem campionatul altfeldecât am început sezonul trecut. Aşteptăm şi tragerea la sorţipentru preliminariile Ligii Campionilor. Şi nu am nicio preferinţă.La nivelul ăsta toate adversarele sunt tari. Visaţi la o grupă de ChampionsLeague?

Aş fi ipocrit să spun că nu visez sau că nu îmi doresc. Ne dorimasta toţi, şi jucătorii şi eu. E gândul cu care am plecat sezonulacesta la drum. Dacă aţi fi avut voie să faceţitransferuri, aţi mai fi făcut?

Aş fi făcut, dar foarte puţini. Maxim doi. De Pouga ce mai ştiţi?

Nu ştiu, aici este problema că nu ştiu. E un jucător care a evoluatpuţin cu realizări puţine aşa că nu cred că nu e o marepierdere. "Kuciak a plecatmereu de capul lui" Dar cu Kuciak? Nici el nu s-aprezentat la reunire şi chiar s-a transferat la o altăechipă.

Da, e şi el o problemă. Eu chiar azi am solicitat conduceriiclubului să facă o adresă către FIFA, pentru că oricum pe noi nepândesc toţi, pentru că e inadmisibil ca un jucător să plece decapul lui când mai are un an de contact. Trebuie să informăm peLegia Varşovia că acceptă în pregătiri un jucător care se află subcontract cu un alt club. Iar Kuciak e cu bani la zi. Îl primiţi înapoi dacă seîntoarce?

E normal să îl accept chiar dacă are probleme cu disciplina. Aretulburări de comportament. Şi primăvara trecută a plecat dincantonament înaintea meciului cu Dinamo, când echipa îşi juca şansapentru locul trei. Apoi a mai fost finala Cupei României de anultrecut când el a vrut să plece. Se terminase Mondialul şi el a maistat o lună acasă. Sunt acte grave de indisciplină din

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 36 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 5 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 5 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 9 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 6 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°