Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ai vrea aşa CEVA? Cum să ÎNCHIRIEZI o ŢARĂ

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 august 2013 ·

Pentru o sumă de aproximativ 70.000 dolari pe noapte se poate închiria o ţară! Este vorba despre Principatul Liechtenstein, stat situat la graniţa dintre Elveţia şi Austria.

Primul care a dorit închirierea acestui stat, în 2010, doar pentru realizarea unui videoclip, a fost rapperul Snoop Dogg. Principatul poate fi închiriat pentru cel puţin două nopţi consecutive şi poate găzdui între 450 şi 900 de persoane.

Cheia statului

Cei care cumpără această vacanţă extravagantă sunt întâmpinaţi în cadrul unei ceremonii, în care li înmânează "cheia statului". Contractul de inchiriere a Principatului Liechtenstein este unul foarte strict. Anularea rezervării duce la plata a 50% din valoarea contractului, iar anularea călătoriei cu mai puţin de 30 de zile înainte de data limită se penalizează cu întreaga sumă.

După bunul plac

După cum subliniază analiştii, în contractul de închiriere se au în vedere organizarea de evenimente special, dar şi simple vizite turistice. În perioada închirierii nu vor fi periclitate drepturile cetăţenilor.

În timpul şederii, “vizitatorii” pot redenumi toate străzile după bunul plac şi pot folosi propria monedă. În preţ sunt incluse mai multe servicii speciale cum ar fi organizarea unui bal, cina în castelul regal din capitala Vaduz sau plimbare cu caleaşca regală.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Obor / Circulaţia afectată / Sistem pendulă între Dristor şi Iancului şi între Ştefan cel Mare şi Republica

News.ro acum o ora
Circulaţia metrourilor este afectată, joi seară, după ce un călător a căzut pe şine în staţia de metrou Obor. UPDATE: ”Până la finalizarea intervenţiei organelor abilitate, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pend

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 2 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 46 minute
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 55 minute
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum o ora
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Mediafax acum 2 ore
Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre. Această propunere va fi discutată în cadrul următorului Consiliu din iunie, a declarat Ylva Johansson, comisaru

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum 2 ore
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°