A plecat de-acasă, la vârsta de 13 ani, pentru a-şi clădi o carieră în canotaj. A fost privată de multe bucurii, pe care toţi ceilalţi copii le-au cunoscut. Din fericire, toate sacrificiile pe care Mihaela le-a făcut au meritat. În acest moment, ea este campioană mondială la juniori.

Am cunoscut-o, în urmă cu câteva zile, cu ocazia celei de-a 36-a ediţii a Campionatului Balcanic de Canotaj. Era la Centrul Olimpic din Orşova, complexul în cadrul căruia îşi face antrenamentele înaintea marilor competiţii la care participă. Îi place în oraşul de la Dunăre, dar nu prea timp de altceva decât de muncă. De fapt, vorbeşte foarte puţin despre oraş şi mult mai multe despre efortul pe care îl depune, zi de zi, pentru viitorul ei. „E frumos aici. Am fost şi anul trecut, în timpul verii, fiind pregătită aici pentru Campionatul Mondial din Austria. Acum, mă pregătesc pentru Balcaniadă, numai că e cam greu pe apă, pentru că sunt valuri prea mari şi e cam greu de făcut antrenamentul aşa cum trebuie”, ne spune Mihaela.

Ştia de la televizor ce înseamnă canotajul

S-a născut într-o zonă din care provin foarte mulţi canotori şi kaiacişti. Până la 13 ani, a avut parte de o copilărie ca toţi ceilalţi, după această vârstă însă, a început greul. Profesorul de matematică din ciclul gimnazial a fost cel care i-a prevăzut succesul, astfel că a luat legătura cu un antrenor de canotaj din Iaşi. La 13 ani, Mihaela avea să părăsească viaţa obişnuită şi să se implice în sport. A plecat de-acasă, alegând canotajul. „Un profesor de-al meu de matematică s-a întâlnit cu antrenorul de canotaj, de la Iaşi, şi i-a spus că are în clasă o fată bună, înaltă. Am fost la selecţie şi am ajuns aici unde sunt”, îşi aminteşte sportiva. Recunoaşte că este un sport greu, dar fără sacrificii, spune ea, nu poţi să reuşeşti. „Este un sport foarte greu. Îţi cere multe sacrificii. Ştiam cam ce înseamnă c