Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegeri în box » Leonard Doroftei este noul preşedinte al FRB! Obreja: "Pînă acum de ce nu a ajutat Federaţia?"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 23 noiembrie 2012 ·

UPDATE Leonard Doroftei este noul preşedinte al Federaţiei Române de Box! Fănel Trandafir a avut 25 de voturi, două au fost nule, iar fostul campion mondial a avut 84 de voturi în favoarea sa!

Leonard Dorin Doroftei

născut pe 10 aprilie 1970, la Ploieşti

fost campion mondial WBA la categoria uşoară, 61,9 kilograme

a început boxul la 14 ani

multiplu campion naţional

medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice din 1992 şi 1996

a trecut la profesionism în 1997

e căsătorit şi are 3 copii

are un pub în Ploieşti

Prima reacţie a fost a lui Rudel Obreja, la Realitatea TV:

"În ultimii 10 ani nu a exista nicio implicare din partea lui Doroftei şi Vaştag în lumea boxului. Puteau să o facă! Ei spun că vor să muncească. Pînă acum, de ce nu au făcut-o? Unde au fost? Mereu au refuzat să ne ajute la nivel de cluburi. Au fost o vreme, după care au refuzat să ajute. Din punctul meu de vedere, Vaştag ar fi trebuit să vină în această funcţie, urmînd să aibă oameni în spate care să muncească".

UPDATE În cursa pentru şefia FRB au rămas Fănel Trandafir şi Leonard Doroftei. Relu Auraş, Vaştag şi Titi Tudor s-au retras şi au anunţat că îl susţin pe fostul campion mondial WBA la categorie uşoară.

UPDATE Rudel Obreja şi-a înaintat demisia în cadrul Adunării Generale. "Am înţeles că nu mai sînt dorit, iar dragostea cu de-a sila se numeşte altfel. Sper ca cei care vor veni în locul meu să facă mai multe lucruri bune decît mine. A fost o decizie luată de mine acum 50 de zile. Vă anunţ, totuşi, că eu o să îmi continui războiul cu AIBA", a declarat Obreja pentru GSP.

Rudel Obreja şi-a cerut scuze în faţa lui Leonard Doroftei.

Ştire în curs de actualizare.

------------------------------------------------------

La Adunarea Generală de alegeri de azi sînt posibile trei

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 15 minute
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 6 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 13 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 10 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 12 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 10 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°