Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Episodul uitat de americani: implicarea CIA în arestarea „teroristului“ Nelson Mandela

Publicat in Adevarul, vineri 6 decembrie 2013 ·

În 2008, înainte de aniversarea a 90 de ani de viaţă, Nelson Mandela a primit un cadou special din partea Statelor Unite: numele său şi al organizaţiei pe care a reprezentat-o au fost şterse, după patru decenii, de pe lista CIA a teroriştilor, încheind un episod pe care autorităţile de la Washington l-au catalogat drept „o chestiune jenantă“.

Până în 2008, membrii ANC (Congresul Naţional African) aveau nevoie de derogări speciale din partea Departamentului de Stat al SUA pentru a intra pe teritoriul american, în scopul unor întâlniri sau congrese, precum Consiliul ONU.

Condolezza Rice, fostul secretar american de stat al administraţiei Bush Jr., a catalogat această situaţie drept una „ruşinoasă“.

Cu toate acestea, abia în 2008, John Kerry, senator la acea vreme, actual secretar de stat, a anunţat ştergerea numelui Mandela şi a ANC de pe lista neagră a CIA.

„Nu aveau ce să caute pe lista teroriştilor, sunt mulţumit să văd că avem o lege în acest sens“, declara la scurt timp John Kerry.

Până la sfârşitul administraţiei Reagan, în anii 80, Mandela şi ANC erau „inamici“ ai lumii democratice şi consideraţi ca atare de către Congresul american şi administraţiile prezidenţiale, susţinători ai regimului sud-african.

Declanşarea unei mişcări mondiale împotriva Apartheidului a dus la o schimbare radicală de viziune în interiorul conducerii SUA, culminând cu o amnezie generală despre susţinerea pe care SUA a acordat-o Johannesburgului în episodul istoric cel mai întunecat. Revolta generală faţă de rasismul din Africa de Sud a dus la o izolare rapidă a ţării.

În 1986, Camera Reprezentanţilor cere public pentru prima dată eliberarea lui Mandela din închisoare, fiind un semnal clar că zilele regimului Apartheid erau numărate. Fostul vicepreşedinte Dick Cheney, care era atunci senator, a fost unul dintre cei care s-au opus rezoluţiei emise

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Curtea de Apel Cluj a respins contestaţia în anulare formulată de Cătălin Cherecheş/ Decizia este definitivă

News.ro acum 2 ore
Curtea de Apel Cluj a respins, joi, contestaţia în anulare formulată de fostul primar din Baia Mare Cătălin Cherecheş, condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită. Decizia magistraţilor este definitivă.

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 2 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

O nouă dronă observată de militari în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu. Avertismentul Forțelor Aeriene Române

Ziare.com acum 2 ore
Forțele Aeriene Române au anunțat joi, 18 aprilie, că o nouă dronă a fost văzută în apropierea Aeroportului ”Mihail Kogălniceanu” din judeţul Constanţa. Potrivit sursei citate, miercuri, în intervalul 20.54 - 21.51, personalul aflat în serviciul de

Accident rutier pe A1 cu 4 maşini implicate. A fost chemat elicopterul SMURD

Mediafax acum o ora
Pompierii sibieni intervin de urgenţă la un accident rutier pe A1 la un accident rutier în care sunt implicate mai multe maşini. În accident sunt implicate un microbuz transport marfă, condus de către un bărbat în vârstă de 56 de ani din Bucureşti,

Parchetul European face percheziții în Botoșani: Fraudă de 160.000 de euro, bani ce ar fi trebuit să fie utilizați pentru pregătirea tinerilor

Wall-Street.ro acum o ora
Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European (EPPO) efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Botoşani, inclusiv în instituţii publice, în cadrul unei anchete ce vizează o fraudă de 160.000 de euro, care implică fonduri UE pentru

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grup de cetățeni români a revenit în țară, după aproximativ 24 de ore petrecute în Aeroportul Internațional Dubai. Ieri, Ministerul Afacerilor Externe anunța că două grupuri de cetățeni români au rămas blocate în Dubai, după ce le-au fost anulate

Dacian Cioloş (REPER): Îl somez pe Marcel Ciolacu să nu mai ţină şedinţe electorale din sediul Guvernului, unde trebuie să ia decizii pentru cetăţenii români şi pentru România, nu despre cum prosperă şi se lăţeşte electoral clica de partid

News.ro acum 2 ore
Dacian Cioloş, candidat al Partidului REPER la alegerile europarlamentare, a comentat joi şedinţele electorale pe care Marcel Ciolacu le ţine în sediul Guvernului României, somându-l pe premier să nu mai ţină aceste întâlniri electorale din sediul E

Pas înainte pentru deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei între România și Ungaria

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Guvernele României și Ungariei au început acum mai bine de un an consultările informale, la nivel de experți, pentru deschiderea unui punct de frontieră în zona Beba Veche (județul Timiș). Astăzi, Guvernul României, prin Ministerul Tran

Fotografia răvășitoare a unei femei palestiniene ce ține în brațe trupul fără viață al nepoatei sale a câștigat trofeul la concursul World Press Photo

Ziare.com acum 2 ore
Fotografia emoţionantă a unei femei palestiniene îndoliate, care o ţine în braţe pe nepoţica ei, ucisă în timpul unui bombardament israelian în Fâşia Gaza, a câştigat joi principalul trofeu la ediţia din 2024 a concursului World Press Photo, informe

Ministrul Sănătății: ”Ar trebui făcută o declarație pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituțiile publice că nu direcționează pacienți”

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 18 aprilie, în contextul acuzaţiilor care i se aduc medicului Cătălin Cîrstoiu, că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, că nu di

Vremea

București
acum

15°
joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/9°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
joi

5°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°