Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Totul despre BAC: Nicio notă de zece, promovabilitate scăzută și multe contestații

Publicat in Adevarul, miercuri 7 iulie 2010 ·

Peste 6.300 de elevi din județul Bihor au susținut în acest an primul examen important din viața lor. Dacă este să ne luăm după rezultate nu a fost tocmai un examen ușor. Profesorii și elevii pun promovabilitatea scăzută și notele mai mici decât în anii precedenți pe seama noului model de Bac, care exclude examenele orale, cele care îi ajutau pe elevi să-și mărească media finală.

Gradul de promovabilitate pentru în Bihor a fost în acest an de 85,38%. Înainte de constetații, elevii de la Mihai Eminescu sunt în top. Cele mai bune eleve din județ sunt Cristiana Vașadi de la Colegiul Național Mihai Eminescu și Daria Benea, de la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu. În topul liceelor cu cele mai bune rezultate amintim Colegiul Național Mihai Eminescu, cu cela mai multe note peste 9.50, urmat de Colegiul Național Emanuil Gojdu. La polul opus se află Liceul Henri Coandă, unde din 57 de elevi 36 au fost respinși, iar trei nu s-au prezentat la examen.

CITEȘTE CARE AU FOST CEI MAI BUNI ELEVI DIN ACEST AN, LA BAC

Cristiana Vasadi este eleva care a obținut cea mai mare medie din Bihor la BAC

Iulia Ursuța este eleva de nota 9.93 care visează la o carieră în domeniul arhitecturii

Rezultate mai slabe în 2010

Rezultatele de la examenul de Bacalaureat din acest an sunt mai slabe decât cele de anul trecut. Unii directori pun asta pe seama noii formule de examinare, alții spun că evaluarea a fost mai obiectivă și mai exigentă. "Rezultatele au fost mai slabe datorită faptului că tendința de fraudare a fost mai mică", este concluzia inspectorului școlar Ilie Crăciun, vicepreședintele Comisiei Județene. El a spus că elevii au fost în general bine pregătiți, iar notele mai mici se datorează și faptului că au lipsit probele orale, unde se luau note mai mari.

CITEȘTE AICI CE SPUN DIRECTORII LICEELOR DIN ORADEA DESPRE BAC 2010

Bac-ul în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein / Comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze înainte de achiziţia unui produs

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, marţi, că verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein, iar comisarii instituţiei îi sfătuiesc pe consumatori să se informeze cu atenţie înainte de achiziţia unui produs. AN

Lista medicamentelor compensate și gratuite, extinsă cu 28 de molecule noi pentru tratarea bolilor cronice

HotNews acum 2 ore
​Ministerul Sănătății a anunțat, marți, introducerea a 28 de noi molecule pe lista medicamentelor compensate și gratuite pentru tratarea bolilor cronice. Actualizarea listei de medicamente compensate și gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024. Me

Firea intră în cursa electorală: Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună

Mediafax acum 6 ore
Gabriela Firea şi-a anunţat intrarea în cursa electorală. Împreună vom lupta pentru dreptul bucureştenilor la o viaţă mai bună, a transmis, marţi, Firea. Coaliţia PSD-PNL a decis să retragă candidatura medicului Cătălin Cîrstoiu şi propune candidaţi

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 2 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 3 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum o ora
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Sebastian Burduja: Candidez pentru Primăria Capitalei pentru că vreau ca bucureştenii, pentru prima dată după mulţi ani, să nu mai fie forţaţi să aleagă răul cel mai mic

News.ro acum o ora
Liderul PNL Bucureşti Sebastian Burduja a declarat, referitor la nominalizarea de către liberali pentru a candida la Primăria Capitalei, că bucureştenii merită un model liberal de administraţiei şi a adăugat că are un plan pentru „Bucureştiul Viitor

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

ONU solicită o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în spitalele din Fâşia Gaza

G4Media acum 54 minute
ONU a cerut marţi o anchetă internaţională asupra gropilor comune descoperite în principalele două spitale din Fâşia Gaza, subliniind necesitatea unei anchete independente în faţa actualului „climat de impunitate”, relatează AFP şi Reuters. Înaltul

Grindeanu: Pas important pentru construcţia unei noi autostrăzi: Alternativa Techirghiol

Mediafax acum o ora
CNAIR a transmis, marţi, la ANAP, documentaţia de atribuire a contractului pentru proiectarea şi execuţia acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare şi 36 de luni execuţie). Noua autostradă va asigura,

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

12°
mar.

5°/17°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°