Foarte rar, in Romania, lupta politica are in spate o componenta doctrinara evidenta. De multe ori, discursul doctrinar este simulat si servit populatiei doar formal, de dragul pastrarii unor aparente la care tin, de altfel, doar familiile politice europene. In consecinta, s-a ajuns ca, la noi, doctrina sa nu reprezinte mare lucru si sa permita existenta unor comportamente cel putin ciudate, daca le-am privi cu ochii unui european educat: partide proclamate de stanga isi schimba intr-o noapte apartenenta de la Internationala Socialista la familia populara, politicieni cunoscuti pentru opinii de stanga sau dreapta trec fara probleme in tabere adverse, social-democratii declarati au comportament de conservatori si multe altele.
Acum insa, criza economica mondiala forteaza aparitia in Romania a unui discurs doctrinar. Avem doua variante de abordare a problemelor economice si sociale aparute sau previzionate, ambele cu o solida fundamentare in teorie. Si, desi scena politica impartita in trei nu a permis pana acum aparitia unei polarizari a luptei dintre partide (o premiera pentru Romania ultimilor ani), iata ca suntem impinsi catre asta de catre o criza economica globala pe care credeam ca suntem prea mici pentru a o lua vreodata in calcul.
Care sunt cele doua tabere? Prima este cea a guvernului liberal si a PNL, care au reactionat radical in ultima vreme si au inceput sa respinga teza maririlor de salarii si de pensii, pe ideea ca acestea ar pune in pericol bugetul, ar alimenta criza si ar aduce criza si in Romania. Tariceanu incearca sa mimeze responsabilitatea, ascunzandu-se in spatele unui discurs al statului nu doar minimal, dar si regresiv. Un stat care nu trebuie sa riste nimic si care nu trebuie sa se joace cu cheltuielile bugetare.
Cealalta tabara este cea a opozitiei de stanga, social-democrate, din zona PSD. Partidul condus de Mircea Geoan
