Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriela Adameşteanu şi-a lansat a doua carte la Gallimard

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 martie 2009 ·

Prestigioasa editură Gallimard lansează la Salonul cărţii de la Paris „Drumul egal al fiecărei zile”, romanul de debut al Gabrielei Adameşteanu, tradus de Marily Le Nir. „Vienne le jour” este titlul francez al romanului „Drumul egal al fiecărei zile”, de Gabriela Adameşteanu, lansat de editura Gallimard la Salonul cărţii de la Paris, desfăşurat între 13 şi 18 februarie. Jean Mattern, editorul francez al cărţii şi directorul colecţiei „Du monde entier” de la Gallimard apreciază că Gabriela Adameşteanu e o voce distinctă care se aude în peisajul literaturilor străine traduse în limba franceză.

„Vienne le jour” e un roman construit pe „aşteptare”, pe progresia unui destin incert, în vremurile de plumb ale României din anii 50-60, a precizat Jean Mattern la lansarea cărţii. Cred că forţa acestui roman vine din faptul că de fapt nu se întîmplă nimic dar din detalii banale şi cîteva ingrediente aparent fără importanţă se naşte o lume şi creşte un destin memorabil de femeie, tocmai pentru că Gabriela Adameşteanu a găsit cuvintele potrivite pentru a-i da consistenţă.” a adăugat editorul.

”Drumul egal al fiecărei zile”

Romanul cu care Gabriela Adameşteanu debuta în 1975 a cunoscut în România cinci reeditări, „Drumul egal al fiecărei zile” fiind republicat în 2008 de Polirom într-o ediţie revăzută, definitivă. Destinul personajului central, Letiţia Branea şi scriitura matură au trecut proba timpului, criticii apreciind că în 30 de ani romanul şi-a păstrat vigoarea şi prospeţimea.

„Deşi am citit romanul ultima oară acum un an, cînd Polirom a reeditat „Drumul egal al fiecărei zile”, fără să revin asupra lecturii îmi sunt încă proaspete în minte anumite siluete de personaje, Letitia Branea şi mai ales unchiul Ion.” a precizat Daniel Cristea Enache la lansarea organizată de Institutul Cultural Român la Salonul Cărţii de l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 13 minute
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 47 minute
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

NATO a ajuns la un acord asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei VIDEO

Ziare.com acum 54 minute
Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg anunță vineri, 19 aprilie, că statele membre NATO au ajuns la un acord asupra trimiterii unor sisteme de apărare antiaeriană suplimentare - inclusiv baterii de tip PATRIOT, relatează AFP. Zelenski a anunţa

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Viktor Orban, atac la oficialii care conduc instituțiile UE: ”Luaţi-vă pălăria şi plecaţi!”

G4Media acum 46 minute
Oficialii care conduc instituţiile UE trebuie înlocuiţi după alegerile europarlamentare, întrucât nu merită încă o şansă, a afirmat vineri premierul ungar Vikor Orban la lansarea campaniei partidului său conservator Fidesz pentru scrutinul european

Lucian Bode: PNL va da preşedintele României, în persoana domnului Nicolae Ciucă. Intrăm în această campanie electorală cu multă speranţă, şansele sunt de partea noastră

News.ro acum 35 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, se arată încrezător că ”Partidul Naţional Liberal va da preşedintele României în persoana domnului Nicolae Ciucă”. El afirmă că liberalii intră în campania electorală ”cu multă speranţă”. ”Şansele sunt de part

MApN Primele aeronave F-16, cumpărate din Norvegia, au aterizat la Câmpia Turzii

Ziua Constanta acum 4 ore
Primele 3 aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au fost recepționate astăzi - 19 aprilie 2024 în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii. Acestea vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vâ

Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4

Mediafax acum 4 ore
„Cu emoţie, dar şi cu încredere, mi-am depus astăzi candidatura pentru un nou mandat de primar al Sectorului 4! Mi-au fost alături si colegii care mă vor însoţi în următorii patru ani şi alături de care sunt convins că vom încheia cu succes proiecte

Donald Tusk avertizează că situaţia pe front în Ucraina este „critică” / Polonia nu poate oferi Kievului sisteme Patriot

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina „situaţia pe front este critică” şi săptămânile următoare „ar putea să decidă deznodământul războiului” provocat de invazia rusă, dar Polonia nu are posibilitatea de a oferi Ucrainei din

„E o invitație la viol!” Reacția ministrului Justiției, Alina Gorghiu, la afirmațiile preotului Nicolae Tănase

HotNews acum 2 ore
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, că afirmat că declarațiile preotului Nicolae Tănase pe tema abuzurilor sexuale cărora le cad victime femeile reprezintă „o invitație la viol”, fiind mai mult decât o declarație neinspirată. Alina GorghiuFoto: Inqu

Vremea

București
acum

14°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

10°
vin.

7°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

5°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°