Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vocea Rusiei despre capitularea lui Victor Ponta în faţa lui Traian Băsescu

Publicat in Adevarul, vineri 21 decembrie 2012 ·

Textul „actului coabitării” semnat de premierul Victor Ponta arată de parcă liderul PSD conduce un guvern minoritar, fără susţinere populară, iar o denumire mai corectă a documentului ar fi „act de capitulare” şi nu „act de coabitare”, susţine într-un comentariu postul de radio Vocea Rusiei.

"În fond, Victor Ponta a renunţat la câteva prerogative deosebit de importante, făcând imposibilă orice modificare a structurilor asociate tradiţional cu interesele lui Traian Băsescu. Este curios că premierul şi-a asumat anumite angajamente care nu pot fi realizate decât cu concursul USL, dar nu a avut mandat pentru aceste asumări nici măcar din partea PSD. Este cert că în viitorul apropiat, multe dintre prevederile acestui act de capitulare vor fi puse la încercare, iar premierul va avea rolul ingrat de a calma spiritele în USL şi de a explica electoratului cum s-a ajuns în situaţia în care sloganul de campanie „dreptate până la capăt!” s-a transformat subit în „dreptate cât ne-a permis Gitenstein”, comentează Vocea Rusiei.

Postul de radio prezintă angajamentele asumate de Victor Ponta şi prognozează ce efecte vor avea acestea:

"1. CCR rămâne aşa cum este şi va fi utilizat în continuare pentru obstrucţionarea iniţiativelor USL

2. Traian Băsescu, în calitate de „decident final”, obţine prerogativa exclusivă de desemnare a procurorului general şi procurorului-şef al DNA. Rămâne de văzut cum va explica Victor Ponta faptul că mult criticatul „mecanism represiv” al „justiţiei băsesciene” va rămâne neatins în perioada guvernării USL.

3. Preşedintele obţine prerogative exclusive în domeniul politicii externe şi a relaţiilor cu instituţii supranaţionale. Este dificil de înţeles cum se împacă această situaţie cu textul constituţional care stipulează că „Preşedintele semnează tratatele negociate de Guvern”.

În opinia celor de la Vocea Rusiei, această „

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu, către românii din Qatar: Sunt ferm convins că în Qatar câştigaţi mult mai bine financiar decât aţi fi câştigat în România, în acest moment / Este evident că mi-aş dori să reveniţi în România - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avut, marţi, o întâlnire cu românii stabiliţi în Qatar, cărora le-a transmis că este convins că în această ţară câştigă mult mai bine din punct de vedere financiar, decât ar câştiga în România, dar le-a transmis şi că îşi

Un primar din România a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei sale

Ziua Constanta acum 39 minute
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale. "La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17,30, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba a fost sesizat, prin 112, cu privire la faptul că

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 3 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Slovacia refuză să implementeze noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene. „Asta nu e solidaritate, e dictat”

HotNews acum 18 minute
Premierul slovac Robert Fico a anunțat marţi că refuză să implementeze în ţara sa noul sistem pentru migraţie al Uniunii Europene, informează agențiile Reuters și Agerpres. Robert Fico Foto: Tomas Tkacik / Zuma Press / Profimedia „Spunem fără echivo

Războiul din Ucraina: Cel puţin 37.000 de persoane sunt date dispărute, potrivit Kievului

News.ro acum 30 minute
Ucraina a anunţat marţi că a identificat aproape 37.000 de civili şi soldaţi dispăruţi de la începutul invaziei ruseşti, un bilanţ care rămâne incomplet, în special din cauza faptului că aproape 20% din teritoriul ţării este sub ocupaţie rusă, relat

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum 2 ore
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 3 ore
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Vremea

București
acum

24°
mar.

17°/30°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

24°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
Constanta
acum

19°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

mar.

8°/27°
mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°