Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avram, bănuit de crimele din satul lui Ţundrea

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

După arestarea lui Marcel Ţundrea pentru violul şi uciderea Mioarei Gherasie (14 ani), în 1992, şi până în 1995, când a fost arestat pentru o altă crimă Gheorghe Avram, în Pojogeni au avut loc mai multe omoruri rămase cu autor necunoscut.

La mai puţin de doi ani după arestarea lui Marcel Ţundrea, o nouă crimă i-a îngrozit pe localnicii din Pojogeni. O bătrână de 84 de ani, din localitate, a fost găsită arsă, după ce fusese bătută crunt de o persoană a cărei identitate nu a fost descoperită până acum. Procurorul care s-a ocupat de caz a fost chiar Ion Diaconescu, cel care întocmit rechizitoriul în procesul lui Ţundrea. „Cazul Ecaterinei Diaconescu a rămas nesoluţionat. Autorii se ştiu, dar nu s-a mai lucrat în dosar de când am plecat eu", spune Diaconescu.

Dosare deschise

Şi procurorul Emil Moţa, cel care a solicitat revizuirea „cazului Ţundrea", confirmă: „Au fost mai multe infracţiuni de omor săvârşite în aceeaşi localitate, în perioada 1993-1994, foarte asemănătoare din unele puncte de vedere. Se efectuează cercetări în continuare şi sper să fie găsiţi autorii".

Despre caracterul asemănător al crimelor comise în Pojogeni în perioada în care Ţundrea era în arest, iar Gheorghe Avram în libertate, vorbeşte şi Ion Fugaru, fost poliţist. „Cazul Ţundrea a fost primul, apoi au urmat alte crime asemănătoare. A mai fost o fată din Comăneşti, victima unui viol. Ultimul a fost cazul lui Mircea Călescu, omorât de Avram. Cei doi erau vecini şi Mircea Călescu era mai liniştit, dar e posibil ca furia lui Avram să se fi manifestat şi din cauză că ştia ce avea pe conştiinţă. În timpul cercetărilor mi-am dat seama că este nevinovat Ţundrea, dar eu eram doar un pion", spune Ion Fugaru, viceprimar în Târgu-Cărbuneşti, fost ajutor de şef de post între 1991şi 1995.

Localnicii Încă se tem

Localnii din Pojogeni privesc cu teamă spre cătunul Comăneşti, un

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lista medicamentelor compensate şi gratuite a fost extinsă. 28 de noi molecule au fost adăugate. Pentru ce boli sunt prescrise

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul României a aprobat, marţi, 23 aprilie, o hotărâre care prevede introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 28 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

CEDO condamnă România pentru achitarea în 1990 a doi ofițeri acuzați de crime legate de Holocaust

Ziare.com acum 9 minute
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi, 23 aprilie, România pentru revenirea asupra unor condamnări istorice pentru crime legate de Holocaust, în urma rejudecării şi achitării în anii 1990 a doi ofiţeri, condamnaţi în anii 19

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum o ora
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Armata israeliană a bombardat nordul Fâşiei Gaza în cel mai puternic atac din ultimele săptămâni

G4Media acum 30 minute
Israelul a bombardat în timpul nopţii nordul Fâşiei Gaza, într-unul unul dintre cele mai puternice atacuri din ultimele săptămâni, provocând panică printre locuitori şi făcând una cu pământul clădirile dintr-o zonă în care armata israeliană îşi retr

Cîrstoiu: Nu am luat decizia de face un pas înapoi pentru că un medic nu abandonează niciodată

Mediafax acum 2 ore
„În ultima lună am muncit pentru un proiect matur de administrare a capitalei. Împreună cu echipa mea de zi cu zi. Am vrut să îmi pun la dispoziţia oamenilor calităţile manageriale pe care le am. Am crezut că este posibil să mă implic din exteriorul

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 2 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

Ziua Constanta acum 25 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a Nadiei Florentina Racz, fost inspector-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Bihor, pen

Un bărbat din Bucureşti a fost arestat, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o de mai multe ori - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Bucureşti, după ce şi-a urmărit soţia în trafic, a spart geamul maşinii şi a lovit-o. A fost prins la graniţă, când încerca să iasă din ţară, fiind ulterior arestat. ”La data de 20 aprilie 2024

Vremea

București
acum

11°
mar.

7°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

14°
mar.

7°/15°
mie.

10°/22°
joi

9°/22°
vin.

7°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/13°
mie.

13°/18°
joi

12°/18°
vin.

9°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

3°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

13°
mar.

5°/16°
mie.

8°/14°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°